În urmă cu două săptămâni, Irinel Columbeanu s-a mutat la azilul unde tatăl lui și-a petrecut ultimele clipe din viață. A anunțat că e mai liniștit acolo, că speră să își pună și ordine în gânduri pentru a lansa o nouă carte. „Sunt foarte liniștit. Asta e ceea ce am căutat. Sunt mai liniștit aici decât eram până acum. M-a vizitat fosta mea iubită Oana și sper să mai primesc vizita unor prieteni buni”, spunea în urmă cu câteva zile omul de afaceri, pentru emisiunea online „Fiță cu Adiță”.
Tot el recunoștea că le înștiințase deja pe Monica Gabor, fosta lui soție, și pe Irinuca Columbeanu, fiica lor, că el s-a mutat la azil. Cele două locuiesc împreună în America. „Irina și Monica m-au sunat. Am comunicat cu amândouă și știu că sunt aici. Poate mă vor vizita”, a explica omul de afaceri.
„Dacă ai suflet de creștin, poți să îi dai o pensie de 100 $ pe lună”
Pe Instagram, Monica Gabor a fost trasă la răspundere de fani pentru situația fostului ei soț, Irinel Columbeanu. Pe 24 octombrie 2022, ea a avut ultima postare, iar acolo fanii au comentat situația fostului om de afaceri.
„Nu te doare pentru situația lui Irinel?”, „Tu știi condiția lui Irinel Columbeanu?”, „Când o să-l ajuți, în sfârșit, pe domnul Columbeanu??? M-a durut sufletul atunci când l-am văzut la emisiunea Fiță cu Adiță.
Abia merge și arată foarte rău. Parcă nu mâncase de multe zile, așa arată de înfometat. Dacă ai suflet de creștin, poți să îi dai o pensie de 100 $ pe lună care să îi asigure măcar o porție de mâncare caldă la câteva zile. Fă ceva pentru el, fiindcă se stinge că o lumânare. Nu e corect!!!”, sunt câteva dintre mesajele primite de Monica Gabor de la fani, cu referire la Irinel Columbeanu. În schimb, Irina Columbeanu, fiica lor, și-a închis pagina de Instagram.
Dezvăluirile lui Irinel Columbeanu la azil despre mariajul cu Monica Gabor
Irinel Columbeanu și Monica Gabor au fost căsătoriți cinci ani, iar în anul 2011 au ajuns la divorț. În emisiunea online „Fiță cu Adiță”, care a fost filmată la azil, fostul om de afaceri a vorbit și despre căsnicia cu Monica Gabor.
„Pot spune că întreaga mea căsnicie alături de Monica a fost ca jucatul la cazinou. Un cazinou mai special, cazinoul vieții, în care e bine să te așezi la masă și să dai cu zarul. Eu zic că am fost amândoi câștigați”, a spus Irinel Columbeanu.
În una dintre cărțile lui, Irinel Columbeanu a dezvăluit mesajul pe care Monica Gabor i l-a scris, în care a cerut divorțul. „Îmi pare rău că s-a ajuns la asta, din păcate m-am săturat să sufăr. Nu mai pot să accept umilințele la care mă supui. Doresc să divorțăm.
Sper să fie în liniște, nu vreau deloc scandal, nu vreau decât să scap de suferință. Vom rămâne mereu în relații bune, tu ești cel care m-a creat, îți sunt pe deplin recunoscătoare. Irina va fi mereu fetița NOASTRĂ. Oricând și oriunde îți vei dori s-o vezi. Ea te iubește foarte mult, sper să nu o dezamăgești și să îi fii alături toată viața. Cu respect, Monica”.