Monica şi Ramona, surorile înstărite ale “clanului” Gabor, s-au purtat ca nişte dive până şi la comemorarea mamei lor, Veronica Bulai, decedată anul trecut, pe 22 august. Ele au ajuns ieri la cimitirul din Bacău în maşini de lux – Monica, într-un Audi alb, împrumutat de la Cătălin Botezatu, iar Ramona, într- un Mercedes.
Întocmai ca vedetele de la Hollywood, şi-au ascuns durerea în spatele ochelarilor de soare, iar Alina Fluieraşu, cea de-a treia soră, le-a urmat exemplul. În plus, au angajat bodyguarzi, care le-au urmat pas cu pas vreme de o jumătate de zi. Îmbrăcată într-o rochie neagră de dantelă, Monica a depus o coroană de flori cu mesajul “Mama, te vom iubi mereu”, în timp ce rudele mai sărace ale familiei originare din Răcăciuni intonau cântece bisericeşti.
Când surorile aprindeau lumânări la mormânt, li s-a alăturat şi tatăl lor, Emil Gabor, care nu şi-a putut stăpâni lacrimile, dar nici tremuratul mâinilor – firesc, având în vedere că fiicele i-au interzis să se atingă de alcool în zilele în care sunt împreună.
După slujba de la cimitir, familia şi cei câţiva apropiaţi prezenţi la comemorare au mers la un restaurant din oraş, pentru pomană. Iar la ieşire, surpriză: participanţii la parastas cărau pachetele împărţite de surorile Gabor – pachete în care nu se afla, de altfel, mare lucru, ci doar o lumânare, un colac şi un cozonac – în sacoşe inscripţionate cu Mr. Pink, numele băuturii energizante căreia Moni îi face reclamă în America, dar şi porecla iubitului său chinez!