„Războiul” pe avere între Cosmin Cernat şi Monica Iagăr a început în ianuarie anul trecut, după ce aceştia îşi disputaseră anterior şi custodia celor două fetiţe pe care le au împreună. Prezentatorul TV a încercat să arate instanţei că în timpul relaţiei cu Monica Iagăr a câştigat în jur de 600.000 de mii de euro, bani pe care i-a investit în proprietăţile comune şi că din punctul său de vedere, fosta iubită n-ar trebui să pretindă vreun drept asupra lor.
De cealaltă parte, fosta atletă a încercat să demonstreze că de fapt, şi ea a contribuit atât la cumpărarea apartamentului din Bucureşti, cât şi a casei şi a terenului din Bragadiru. După maibine de un an de procese, judecătorii de la sectorulul 1 au stabilit că Monica Iagăr are drept de creanţă în valoare de 50% din valoarea bunurilor comune.
„Până acum, magistraţii au stabilit contribuţia clientei mele la achiziţionarea bunurilor comune dobândite în timpul concubinajului. Procesul va continua, se vor dispune expertize evaluatorii asupra bunurilor comune supuse partajului pentru a se stabili valoarea în lei a acestora, urmând ca ulterior, prin hotărârea pronunţată, judecătorul să stabilească suma pe care să o achite Cosmin Cernat către clienta mea”, a declarat avocata Ionela Vasile (foto dreapta), pentru Libertatea.
Stiri Mondene Comentează