La 48 de ani și după trei sarcini, Monica Iagăr arată spectaculos, iar multe femei s-au întrebat care este secretul siluetei sale. Fosta mare atletă a României a declarat că nu prea mănâncă, însă nu poate rezista dulciurilor. Deși specialiștii în nutriție recomandă trei mese pe zi și două gustări în multe cazuri, sportiva mănâncă o singură dată pe zi. Chiar dacă obiceiul pe care îl are nu este tocmai sănătos, ea se simte foarte bine.
„Nu mănânc. Nu există să mănânci și să slăbești. Mănânci… te îngrași. E logică treaba. Azi am mâncat o ciorbă și nu cred că mai apuc să mănânc ceva. Nu sunt așa mâncăcioasă… Gătesc și mai gust din ce prepar”, a declarat Monica Iagăr pentru Ciao.
Sportiva recunoaște că nu poate rezista tentației de a mânca dulciuri, iar fiica ei observă de fiecare dată când sertarul cu bunătăți se golește și știe cine este vinovatul.
„Da. Dar rup dulciurile, noaptea, după ce se liniștește toată casa… Maya (una dintre fetele ei – n.r.) tot timpul zice «Iar a fost mama la sertar, iar nu mai e nimic dulce». Practic mai deloc mâncare și mai mult dulce”, a spus Monica.
Monica Iagăr nu mai face sport
Fosta mare atletă a României a renunțat să mai facă sport, deși deține o sală de fitness. Monica Iagăr susține că se simte foarte bine cu stilul de viață pe care îl are.
„Nu fac. Momentan nu fac, că nu am când și chiar dacă avem sală de fitness… nu fac… Avem un business cu sală de fitness mare, de 2.200 m, cu bazin foarte mare, dar tot nu fac sport. Făceam când antrenam, dar acum nici nu mai antrenez. Sunt bine, mi-e foarte bine…”, a declarat Monica Iagăr pentru sursa mai sus-menționată.