Fosta atletă solicită în respectivul dosar cota sa din apartamentul cu trei camere din Dorobanţi şi din vila din Bragadiru, ridicată înainte de căsătorie. “În momentul în care am intrat în această relaţie, eu aveam două case şi două apartamente. Unul dintre ele l-am vândut, în 2002, ca să luăm apartamentul din Dorobanţi în care el locuieşte acum. Personal, revendic în instanţă cota mea din cele două bunuri dobândite în timpul convieţuirii. Eu am acte care demonstrează exact cu cât am contribuit pentru acestea. La înfăţişare vor fi audiaţi şi martori ce pot spune care a fost implicarea mea, din punct de vedere financiar. El a stat în casa mea de când ne-am cunoscut, acum locuieşte, şi nu singur, în apartamentul pe care l-am luat împreună. Fiecare a pus bani cât am stat împreună”, a declarat Monica Iagăr pentru Libertatea.
De partea cealaltă, Cosmin Cernat a spus: “Bunica mea m-a învăţat ceva, şi anume că lucrurile murdare se spală în familie şi că toată viaţa trebuie să fii domn. Atât am de comentat”.

Au fost împreună la spital

Monica Iagăr şi Cosmin Cernat au trecut peste problemele pe care le au şi au mers împreună, în cursul zilei de ieri, cu fetiţa lor cea mică, Maya, la o clinică privată. “De trei zile umblăm prin spitale, pentru că cea mică a fost suspectă de apendicită. În urma investigaţiilor, a reieşit că nu are nimic. A rămas sub supraveghere la Spitalul Grigore Alexandrescu”, a spus Monica pentru Libertatea.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o zi
Observatornews.ro
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o zi
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI