Informația decesului actorului a fost confirmată de vedetele și realizatorii celebrului serial, dar și de agentul său, Tabatha Minchew, într-un scurt comunicat de presă.

„Moses a fost o persoană foarte talentată, înconjurat de o lumină strălucitoare. Familia, prietenii și fanii săi îi vor simți profund lipsa. Întotdeauna emana o undă de fericire în jurul lui”, a transmis Tabatha Minchew.

Actorul Moses Moseley, prezent la The Camp: A FANmily Reunion Celebrity Meet and Greet, The Hilton Peachtree City Hotel, pe 29 mai 2021 | Sursa foto: Profimedia Images

Publicația TMZ scria, în urmă cu doar câteva zile, că familia lui l-a dat dispărut săptămâna trecută și că poliția investighează circumstanțele morții sale, luând în calcul inclusiv varianta sinuciderii.

Potrivit The Hollywood Reporter, actorul a fost găsit mort în Stockbridge, Georgia, un oraș aflat în apropiere de Atlanta. Momentan nu sunt cunoscute cauzele morții acestuia.

Postul de televiziune AMC, care difuzează serialul „The Walking Dead”, i-a adus un omagiu pe Twitter. „Gândurile şi rugăciunile noastre se îndreaptă către Moses J. Moseley, membru al familiei TWD (The Walking Dead, n.r.)”, au scris reprezentanții postului.

Jeremy Palko, unul dintre starurile serialului, l-a descris pe actor drept „un om minunat, de o bunătate absolută”.

Moses J. Moseley s-a născut în Carolina de Sud. Ulterior, familia lui s-a stabilit în Georgia, iar tânărul a studiat Dreptul. În 2012, Moseley a jucat în filmul „Joyful Noise”. Actorul mai este cunoscut și pentru rolurile din filmul „Volumes of Blood: Horror Stories” (2016) și serialul „Watchmen” (2019). În „The Walkinf Dead”. Moseley a apărut în trei sezoane, între 2012 și 2015.

Actorul a publicat, de asemenea, o carte de citate și sloganuri motivaționale.

 
 

Urmărește-ne pe Google News