Gerard crede că Mădălina a fost cea care l-a înșelat și este foc și pară pe actrița din România după ce ar fi văzut-o în compania fostului ei iubit, fotbalistul Marco Borriello. Atacantul lui Genova şi frumoasa româncă au petrecut împreună într-un week-end, la jumătatea lunii martie, într-un club din Italia. O fotografie în care Borriello îi dă târcoale Mădălinei a fost postată de un celebru jurnalist din Italia, Selvaggia Lucarelli pe contul său de Twitter. Acesta a scris la explicaţia foto: „Oamenii din ‘Plastic (nr. numele clubului) nu fac altceva decât să vorbească despre Mădălina Ghenea şi Boriello care erau intimi aseară. Am găsit fotografia”.
Imaginile în care olteanca noastră dansa în club cu sportivul și în care părea extrem de apropiată l-au scos din minți pe actorul scoțian.
Presa din Italia și de peste Ocean speculează că acesta ar fi motivul rupturii, însă toată lumea așteaptă o reacție oficială, din partea amândurora.