Una dintre cele mai iubite artiste din România a trecut printr-o mare dezamăgire atunci când s-a despărțit de Keo, iar acesta avea deja o altă relație. O altă poveste care a marcat-o pe Andreea Bălan a fost divorțul de George Burcea. După despărțirea de tatăl copiilor ei, cântăreața părea că își găsise liniștea în brațele lui Tiberiu Argint de care s-a despărțit recent.

Chiar dacă a trecut prin multe dezamăgiri de-a lungul timpului, Andreea Bălan este fericită acum, iar cele două fetițe, Ella și Clara, o împlinesc. Artista a reușit să își găsească echilibrul în viață și să își asculte instinctul. De puțină vreme, ea s-a apucat să mediteze, iar asta o liniștește foarte mult.

„M-am simțit fericită în mai multe locuri, cu mai multe persoane și cred că fericirea este în noi, așa că dacă eu sunt fericită cu mine și mă iubesc pe mine, automat, ofer iubire și pot să mă simt bine oriunde. Am învățat în ultimul timp să-mi ascult instinctul și să mă ghidez foarte bine după instinct, poate ani de zile l-am neglijat sau poate m-am neglijat pe mine în interior. Mai nou meditez, sunt foarte bine cu mine, sunt foarte fericită. Sunt convinsă că în jurul meu sunt oameni de același grad cu mine”, a declarat Andreea Bălan la Antena Stars, relatează Spynews.ro.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Andreea Bălan: „De multe ori eu trebuie să fac primul pas”

Având doi copii, Andreei Bălan i-ar fi mult mai greu să își găsească jumătatea. Artista a mărturisit că bărbații sunt intimidați de ea, iar de multe ori trebuie să le dea ea un semn ca ei să își facă curaj și să facă un pas către ea.

„Bărbații sunt intimidați de mine. Le este greu să mă abordeze. De multe ori eu trebuie să fac primul pas și să le dau un zâmbet ca apoi ei să prindă curaj”, a declarat Andreea Bălan la Antena Stars.

Divorțul dintre Andreea Bălan și George Burcea nu s-a încheiat, deși s-au despărțit în urmă cu aproximativ doi ani. Ruptura dintre ei s-a produs la doar câteva luni după ce au avut o nuntă ca-n povești. Artista a trecut printr-o grea încercare atunci când a făcut stop cardio-respirator pe masa de operație, în momentul în care o aducea pe lume pe micuța Clara.

Urmărește-ne pe Google News