Andreea Marin a debutat în televiziune la Iași. Era plătită cu foarte puțini bani atunci, avea doar jumătate de normă. „Am început acceptând faptul că nu putem fi de la început plătiți cum visăm. Valeriu Lazarov mi-a spus foarte clar, asta mi s-a spus și la TVR Iași nu eram plătită decât cu jumătate de normă, puteam să-mi iau doar o sticlă mare de suc și plăteam în fiecare zi taxi-ul, de la căminul facultății până la Televiziune și înapoi, pentru că voiam să merg pe tocuri, ca să fiu elegantă. Doar pentru atât îmi ajungea salariul, în rest mă ajuta tatăl meu, dar puțin.”, a povestit vedeta.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

De la Iași a ajuns la București unde a colaborat cu Valeriu Lazarov, cel care a îndrumat-o în televiziune. El nu a plătit-o la început deoarece primele luni au fost ca o școală pentru ea. „Mai târziu, când am ajuns la Lazarov, după mulți ani de televiziune, făcusem televiziune la știri, fusesem corespondent la Premiile Oscar, Lazarov mi-a spus: ,,În primele luni nu ești plătită, vreau să te văd că vii cu entuziasm la serviciu fără să fii plătită. Vei primi o școală de la un mentor ca mine, pe care nu ai bani să o plătești.” S-au dovedit a fi adevăruri extraordinare.”, a mai adăugat Andreea Marin.

Andreea Marin a prezentat una dintre cele mai urmărite emisiuni din România

Timp de aproximativ 10 ani, Andreea Marin a prezentat la TVR emisiunea „Surprize, surprize”, unul dintre cele mai urmărite proiecte de televiziune din România. Vedeta a renunțat la show, deoarece s-a concentrat la viața personală, a devenit mamă și și-a dorit să aibă timp pentru fiica ei, Violeta.

„Am trăit pe picioarele mele când «Surprizele» nu au mai fost și asta pentru că am născut-o pe fiica mea, până în luna a opta am fost pe scenă. Nu m-am întors, deși Valeriu Lazarov a venit la mine acasă, îmi amintesc, dragul de el, și mi-a zis: Stai cât vrei, dar înțelege că «Surprize, surprize» nu merge înainte fără tine, nu se poate. Ești mult prea legată de acest brand și dacă am încerca cu altcineva, n-ar merge”, a explicat vedeta în podcastul „Fain&Simplu”.

Întrebată de Mihai Morar dacă știa că nu se va mai întoarce pe post după ce va naște, Andreea Marin a spus că da. „Era o decizie pe care mi-am asumat-o de când am aflat că sunt însărcinată. Mi-am dorit atât de mult acest copil încât mi-am plănuit treaba asta, mi-am plănuit să stau până în luna a opta, astfel încât să termin și ultimul sezon din acel an pentru a nu lăsa fără salariu oamenii din echipa mea, erau zeci, aproape 100 dacă îmi aduc bine aminte”, a mai declarat ea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News