Deși nu pare, Bursucu este un bărbat romantic și își surprinde tot timpul iubita cu gesturi frumoase. Andreea se află la polul opus și nu este atât de romantică, însă acest aspect nu-l deranjează pe acesta.

„Eu sunt romantic. Fac orice. Îmi vine în cap de la petale pe pat, lumânări, șampanie, astea sunt la ordinea zilei. Eu sunt romantic, sunt prost, nu am treabă. Mă duc la piață, vin cu 25-45 de trandafiri acasă, îi pun lu nevastă-mea în vază, ea e sus dă cu aspiratorul.

Am de-astea. Ea nu prea e romantică dintre noi doi. E zodia leu. Eu sunt pești. Se spune despre noi că suntem curvari, nu e adevărat. Suntem romantici de fel, mie îmi place să fiu romantic”, a declarat Bursucu, potrivit WOWbiz.

Bursucu, la un pas de despărțire de Andreea

Bursucu a mărturisit că a fost la un pas de despărțire de viitoarea lui soție din cauza geloziei. Prezentatorul a apelat la psiholog pentru a scăpa de această problemă.

„Am avut la un moment dat niște filme, era să mă despart de ea. Am fost gelos. Sergiu Nicolaescu, dacă trăia, făcea filme după mine. Filmul de gelozie începe de la un telefon. Cum s-a întâlnit, ce a făcut, cum au trăit noapte. În cap, totul se derulează în 5 minute ca două ore, până când mi-a trecut boala, că m-am dus un pic la psiholog. A învățat și de la Teo Trandafir, ce faci în momentul în care găsești în telefonul partenerului mesaj de la el/ea. Există două variante: îi spui și te faci de rușine că i-ai umblat în telefon și asta nu se face ori nu îi spui și cum trăiești cu asta. Din punctul meu de vedere este lipsă de respect să te uiți în telefonul partenerului”, a mărturisit Bursucu.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Cum s-a cunoscut Bursucu cu iubita lui

Andreea este mai mare decât Bursucu cu 5 ani. Ea a mai fost căsătorită, însă primul ei soț s-a stins din viață, iar ea rămas să își crească singură copilul.

„Viitoarea mea soție s-a lăsat impresionată greu, e și mai mare ca mine cu 4-5 ani și îți dai seama, experiența vieții ei era mult mai mare. Când ne-am cunoscut eu aveam 25 de ani. Ea trecuse printr-o traumă, printr-un moment nefericit. Fostul ei partener de viață… Cumva era sceptică, nici nu era pregătită pentru o nouă relație, nici nu își dorea. Părea doar o relație de vară. Primele două-trei săptămâni a fost mai greu, dar la un moment dat mi-am luat inima în dinți și am zis că o sărut. Atunci a întors capul, dar a doua zi a venit pregătită și așa a început totul”, a mai spus Bursucu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News