CRBL a participat la Suvivor România 2023, însă acum, la Suvivor All Stars, el nu își va face apariția pe traseele din Republica Dominicană. Deși a fost un concurent puternic, care a demonstrat că face față probelor și condițiilor dificile din junglă, cântărețul nu revine în show.
Motivele nu au fost de sănătate, cum s-ar gândi mulți, pentru că este total refăcut după accidentul de motocicletă survenit în urmă cu câteva luni, ci nu ar mai avea ce să demonstreze acolo. „Nu aveam motiv să mai merg. Am fost a doua oară, cum ar veni. Ce să caut aici când toată lumea știe joaca și merg doar pentru televiziune?”, a spus CRBL, pentru cancan.ro.
Artistul a ținut să puncteze că accidentul suferit în luna august a anului trecut, în localitatea Hațeg, nu are nicio legătură cu absența lui de la Survivor All Stars. În prezent, coregraful circulă cu dovadă, pe care e nevoit să o reînnoiască lunar, până la finalizarea procesului.
„Accidentul moto nu are legătură cu asta. M-am refăcut. Trăim în România, cum să se rezolve? Un an va mai dura cel puțin. Circul cu dovada, o reînnoiesc din lună în lună, până începe și se termină procesul. Doar așteptăm să treacă timpul și se va rezolva”, a mai zis el.
În ce emisiune va apărea CRBL, la Antena 1
CRBL și soția lui vor apărea la Power Couple România – La bine și la greu, competiția fenomen a cuplurilor prezentată de Dani Oțil, emisiune care începe din 5 februarie la Antena 1. Perechile se vor lupta pentru primul trofeu Power Couple România confruntându-se cu seturi de câte trei provocări: proba pentru femei, cea pentru bărbați și proba decisivă – de cuplu.
Înainte de fiecare probă, unul dintre partenerii relației va investi o sumă de bani în capacitatea celuilalt de a reuși. Dacă partenerul duce proba la bun sfârșit, cei doi câștigă suma de bani pusă în joc.
Probele netrecute atrag după sine pierderea banilor investiți, la finalul fiecărui ciclu două cupluri fiind propuse spre eliminare: cel care a acumulat cea mai mică sumă de bani după probele individuale și cel situat pe ultimul loc la proba pentru perechi.
Eliminarea se va face în urma voturilor celorlalte cupluri, echipa care pleacă pierzând toți banii strânși până în acel moment. De cealaltă parte, perechile rămase în competiție își păstrează sumele acumulate de la o etapă la alta. Astfel, la finalul show-ului, în funcție de investițiile făcute și parcursul avut la probe, cuplul câștigător, care va fi desemnat primul Power Couple din România, poate obține premiul cel mare de până la 50.000 de euro.
Alături de CRBL și Elena vor mai participa și Oana Matache și iubitul ei, Radu Siffredi, Tudor Ionescu, solistul Fly Project, și soția lui, Ana, Chef Roxana Blenche și soțul ei, Cătălin, Daiana Anghel, consultant beauty, și soțul ei, Chef Sorin Gonțea, Emi (Noaptea Târziu) și soția lui, Mădălina, soții Gabriela și Cristi Iacob, Lino Golden și logodnica lui, Delia, Elena, soții Eliza și Cosmin Natanticu.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!