Dan Cruceru a vorbit în interviu alături de fiica sa, Sophia, iar aceasta a mărturisit că plecarea tatălui său pentru primul sezon Survivor a fost foarte grea pentru familie.

„Dacă ne referim la o plecare timp de 6 luni de acasă, niciodată! Sophia a fost principalul motiv, mai am un alt motiv la fel de important, dar mai mic! Proiectele de genul acesta pentru mine nu există! Nu sunt pentru mine, nu mă interesează! Hai, 2 luni, poate! Eu și soția mea îi pupăm pe copii dimineața când plecăm de acasă, iar seara nu adorm până nu ne pupăm.

1803911967946470048137267230nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Gândește-te ce înseamnă o plecare chiar și de 2 luni pentru un copil crescut astfel, cu atât de multă dragoste! Este traumatizant! Atunci, sincer, nu merită! Am ajuns la vârsta în care cred că pot să aleg ce pot să fac în viață! Aleg ce este mai bine pentru familia mea, nu neapărat pentru alții!”, a spus Dan Cruceru pentru Ego.

„Este adevărat că acum când mă gândesc la perioada în care a plecat timp de 6 luni mă întristez! Îmi place când merge la televiziuni în timp ce este în București pentru că mai ajung și eu pe acolo! (râde) Să zicem că 2 luni ar fi OK, dar mai mult de 3 luni, nu!”, a adăugat fiica lui.

Cine e românul care a depus peste 100 de cereri la instanțe, cerând anularea hotărârii CCR vizând turul 2 al prezidențialelor. „Omul și bărbatul virgil din familia gorcea și vaida”
Recomandări
Cine e românul care a depus peste 100 de cereri la instanțe, cerând anularea hotărârii CCR vizând turul 2 al prezidențialelor. „Omul și bărbatul virgil din familia gorcea și vaida”

Dan Cruceru a mai adăugat că timpul îi permite să se ocupe și de rolul de influencer, fiind în continuare expus publicului:

„Lucrurile nu vin așa, peste noapte! De la Survivor până acum am mai avut o serie întreagă de discuții.

Trebuie să existe chimie atât din partea mea către proiectul respectiv, cât și din partea cealaltă! Este necesar să înțelegem că trebuie să fie o simbioză, la un moment dat!

Momentan nu a fost, dar eu sunt foarte mulțumit de ceea ce am acum! Am o rubrică permanentă la Pro TV, la Vorbește lumea, alta la radio, la Pro FM! Sunt foarte expus în continuare și mă ajută acest lucru pentru a-mi îndeplini rolul de Taticool cu tot ce înseamnă el, pedagogie și business!”, a spus fostul prezentator Survivor România.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Rusia tocmai a făcut un anunț care nu poate fi ignorat! Cum a răspuns la ultima propunere a lui Volodimir Zelenski
Viva.ro
Rusia tocmai a făcut un anunț care nu poate fi ignorat! Cum a răspuns la ultima propunere a lui Volodimir Zelenski
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Totul despre întâlnirea dintre JD Vance și Papa Francisc. Mărturia celui mai informat român de la Vatican
Adevarul.ro
Totul despre întâlnirea dintre JD Vance și Papa Francisc. Mărturia celui mai informat român de la Vatican
Cum se înțelege Paul Ipate cu Achim, fiul pe care Cătălina Grama îl are dintr-o altă relație. Declarațiile neașteptate ale actorului: „Chiar eu sunt ăla care zice…”
Elle.ro
Cum se înțelege Paul Ipate cu Achim, fiul pe care Cătălina Grama îl are dintr-o altă relație. Declarațiile neașteptate ale actorului: „Chiar eu sunt ăla care zice…”
Mihaela Tatu, anunț surpriză, după ce a fost înlocuită de Mirela Vaida la Antena 1. Vedeta se întoarce pe micile ecrane, dar într-o postură cu totul nouă, cum nu am mai văzut-o până acum. „Am acceptat!”

Au fost găsiţi Octavian şi Armando, cei doi băieţi dispăruţi în Sibiu după ce au plecat să adune lemne
Observatornews.ro
Au fost găsiţi Octavian şi Armando, cei doi băieţi dispăruţi în Sibiu după ce au plecat să adune lemne
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum
HOROSCOP
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI