Ieri, Daniel Pavel s-a căsătorit cu Ana Maria Pop. După luni întregi de așteptare și organizare, în sfârșit Daniel Pavel a spus marele DA în fața Ofițerului Stării Civile. Prezentatorul competiției s-a căsătorit civil și religios cu Ana Maria Pop, femeia alături de care trăiește o frumoasă poveste de iubire.
În privința planurilor pentru luna de miere, Daniel Pavel a dezvăluit că încă nu au stabilit vacanța. S-au concentrat la emisiunea pe care el a prezentat-o, la nuntă, iar vacanța au trecut-o pe locul doi. „N-avem niciun plan deocamdată, chiar am spus că Survivor first, apoi imediat nunta și apoi, tentația mea e să spun, o improvizație.
Ea, dacă ar fi aici, e îndelung pregătită, dar să vedem care sunt opțiunile. Urmează o perioadă în care cel puțin ar trebui să reducem motoarele și dacă asta ar coincide cu o lună de miere ar fi ideal. Sau o săptămână de miere. Dar n-avem, chiar nu e pe radar deocamdată”, a precizat Daniel Pavel, care are de muncă după ce s-a căsătorit.
Daniel Pavel: „Miresei i-am promis o lună de miere”
„Planurile după eveniment sunt, pe lângă niște apariții la noi, în PRO, să povestim un pic, mergem la Cluj, unde avem tot cu Pro TV un eveniment, Sports Events, și urmează să prezint acolo ceva”, a spus el.
Și a continuat: „După care, în sfârșit, o să ne gândim, după un sezon și o nuntă, unde mergem. Baiatul meu vine în iulie în București și vreau să îl văd, nu l-am văzut de câteva luni. Dar miresei i-am promis o lună de miere și, credeți-ne, nu știu unde mergem, dar de luni încolo am zis că ne uităm pe oferte”.
Întrebat încotro ar vrea să meargă, el a explicat: „Am vrea să vedem America! Eu, ca ofițer de marină, îmbrăcat ca ofițer de marină, am fost cu vapoarele mele, în vremea mea veche, când eram mai tânăr, și am ajuns pe la Miami, pe la New York. Dar, în fine, cum ajunge un om care vede și se întoarce la navă? Și aș vrea să-i ofer, pentru că ea a fost în cariera ei ca avocat acolo…. și îi place America și cred că asta va fi. O surpriză, dar nu știe încă”.
Marele absent de la nunta lui Daniel Pavel
De la nuntă, băiatul lui Daniel Pavel, Antoniu, a lipsit. Se pare că băiatul a avut unele examene în Austria, acolo unde locuiește cu mama lui. Anul trecut, în vară, el a absolvit Liceul Francez din Austria și primit diploma de la ambasadorul Franței în Austria.
„Grand Final Terminal pentru băiatul nostru! A riscat, a luptat și a câștigat 🙏🏼🤝☑️2Bac-uri cu brio și plus que parfait: cel francez si cel pe care mulți nu l-au ales, cel austriac, numit f sugestiv: Matura. Aveam și noi în interbelicul românesc termenul de examen de maturitate pentru Bac☝🏼”, a transmis Daniel Pavel anul trecut.