Încă de când forma un cuplu cu Deea Maxer, care e mai tânără decât el cu aproximativ 15 ani, Dinu Maxer a mers la estetician. „Am făcut patru implanturi de păr până în prezent. Am făcut o blefaroplastie, de care sunt foarte mulțumit. Mă uit în oglindă și nu-mi vine să cred! Nici la 20 de ani nu arătam așa fresh.

Dinu Maxer: „Mi-am ajusta pleopele, cearcănele, puțin botox în frunte, puțin acid hialuronic”

Nu mai am niciun rid, au dispărut. Ca bărbat să te lauzi cu asta nu e ok. Când mă uit însă în oglinda și văd diferența și îl văd pe Dinu de acum 10 ani, trebuie să recunosc că-i sfătuiesc și pe alții să facă la fel.

Am făcut o blefaroplastie, mi-am ajustat pleoapele, cearcănele, puțin botox în frunte, puțin acid hialuronic” , a dezvăluit el în urmă cu câteva luni.

După declarațiile făcute Dinu Maxer, unii fani l-au apreciat pentru sinceritatea lui, în schimb alții l-au criticat pentru că s-a lăsat pe mâna medicului estetician. Acum, el explică de ce și-a făcut toate intervențiile. „Eu sunt adeptul tratamentelor estetice care tratează o problemă reală.

„Am vrut să nu mi se mai vadă nici ridurile de expresie”

Eu aveam niște sprâncene de Stan și Bran! Să înțeleagă lumea că eu din acest motiv am apelat la botox. Am vrut să nu mi se mai vadă nici ridurile de expresie. Am făcut în locurile în care nu s-a prins prima dată. Putem să le explicăm oamenilor că nu trebuie neapărat să ai frunte de tractorist! N-ai cum să arăți așa atâta timp cât există medicina estetică!”, a declarat Dinu Maxer pentru Click.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Dinu Maxer, dificultăți în găsirea unei noi iubite după divorțul de Deea

În timp ce Deea Maxer trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Robert, Dinu încă își caută o parteneră. Artistul a avut o relație de scurtă durată, însă pare că idila s-a încheiat la fel de repede cum a și început. Dinu Maxer a declarat pentru Click! că își dorește să se îndrăgostească, însă și pretențiile pe care le are sunt destul de mari. Chiar dacă până acum nu a găsit o femeie așa cum își dorește, solistul nu își pierde speranța.

„Vreau să mă îndrăgostesc! Asta vreau cel mai mult acum! E plină lumea de fete frumoase, nu zic nu, dar nu e suficient asta, vrei să ai mai mult. Dar acel mai mult de la înălțimea vârstei mele vine cu pretenții mai mari, cu greutăți. Dar reușesc eu într-un final, trebuie doar să o găsesc!”.

Dacă până acum spunea că își dorește o iubită care să fie brunetă, acum Dinu Maxer nu este deranjat nici dacă aceasta ar fi vopsită blondă. De asemenea, el precizează că femeile nu-l cred niciodată când le spune că are 48 de ani.

Ce-i drept, Dinu Maxer a trecut de mai multe ori pe la medicul estetician, care l-a ajutat să se mențină tânăr. „Mi-am dat seama că nu mai sunt axat neapărat pe brunete, pe un tipar, îmi plac și blondele la fel de mult. Trebuie însă să mă îndrăgostesc! Mie femeile îmi dau în prezent maxim 32 de ani!

Acum, dacă nu mai am cui să-i fiu fidel, îmi doresc o altă parteneră. Nu-mi plac aventurile. Prefer să stau, mai degrabă, singur. Sper să găsesc o persoană să mă accepte cu acest val de publicitate cu care vin la pachet. Se pare că e cam greu!”, a mai declarat cântărețul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News