Horațiu Mălăele are 69 de ani și e unul dintre cei mai cunoscuți actori din România. În ultimii ani, acesta a devenit și regizor, dar și caricaturist și scriitor. Rar vorbește despre viața sa dincolo de scenă, despre familia sa sau copiii care îi calcă deja pe urme.
În urmă cu 30 de ani, actorul a traversat o perioadă mai dificilă în viață. Erau anii de final ai regimului comunist în România. Atunci s-a gândit să părăsească țara.
„A fost doar un gând, născut într-o situație grea. Am simțit doar că nu se mai putea. Nu am apucat să-l dezvolt. Și nici să-l pun în practică…nu pot ști cum mi s-ar fi schimbat viața!”, a declarat Horațiu Mălăele pentru impact.ro.
Copilăria lui Horațiu Mălăele
Într-un interviu pentru revista VIVA!, Horațiu Mălăele a povestit cât de mult s-a chinuit familia sa din cauza regulilor impuse de comuniști. Își aduce aminte acele momente grele. „Copii fiind, eram inconștienți, dar, după aceea, când ne-am mai deșteptat și am început să punem urechea la spusele părinților, am aflat că, de fapt, copilăria noastră a locuit într-o cruntă sărăcie. Mai târziu, ne-am îngrozit de-a binelea, pentru că, la venirea comuniștilor, cele două familii – a tatălui și a mamei – erau considerate chiabure. Deci niște oameni avuți.
Dar cum, nu înțeleg, pentru că eu am copilărit în casele lor, iar acestea erau niște case dărăpănate, cu pământ pe jos. Comuniștii nu s-au sfiit totuși să le ia casele, vitele și tot ce aveau. Dar ei au fost atât de mândri, că nu au vrut să lucreze la colectiv pe pămîntul lor. Să-i obligi să muncească pe propriul pământ furat era o aiureală, semăna a blestem, o formă de cinism fără seamăn.
Și atunci, moșul meu din partea tatălui nu a mai muncit deloc, iar celălalt, din partea mamei, mergea pe jos 11 kilometri în fiecare zi, undeva la Motru, să fie paznic de noapte la un garaj.”, a dezvăluit actorul.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!