Aflați la premiera filmului „Miami Bici 2”, Anda și Joseph Adam au stat de vorbă cu jurnaliștii prezenți la eveniment. Cântăreața a explicat pentru toată lumea de ce soțul ei a preferat să ia numele ei de familie după căsătorie.

Cei doi au considerat că numele de familie al artistei va fi de succes și pentru Joseph, care și-a început cariera ca actor.

„Da, el mi-a luat numele. Noi ne-am gândit, cumva în acest context, pentru faptul că el și-a început cariera în zona aceasta a filmului, că are o rezonanță mai bună și este un nume mai potrivit pentru un actor. Atunci, împreună ne-am gândit că Joseph și Adam chiar sună a nume de actor. Și am spus: Ok, facem invers. Iar el a spus: «Ok, iau eu numele tău, pentru că îmi va folosi pe scenă». Avem și multe alte proiecte pe care le vom derula și vă vom da detalii despre mai multe lucruri care se vor întâmpla la anul. Joseph Adam mi s-a părut chiar un nume de scenă cu care el va putea merge mai departe într-o carieră cu adevărat în zona cinematografiei”, a declarat Anda Adam pentru Spynews.ro.

Soțul artistei a mărturisit că au ieșit din tipare și că au preferat să se folosească de notorietatea numelui Adam. Vedeta nu i-a cerut niciodată lui Joseph să facă acest pas, ba chiar el a fost cel care a venit cu ideea.

„Suntem un cuplu modern. Nu păstrăm istoria sau obișnuințele care sunt peste tot. Anda este o persoană cunoscută și am decis să iau numele ei. Merge bine cu Joseph”, a declarat Joseph Adam pentru sursa mai sus-menționată.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 17

Joseph, soțul Andei Adam, joacă în „Miami Bici 2”

Joseph, soțul Andei Adam, și-a dorit mult să joace în „Miami Bici 2” și a suportat toate cheltuielile pentru filmările care au avut loc în Los Angeles. Bărbatul are un rol negativ. Începând cu 24 noiembrie, „Miami Bici 2” va putea fi văzut în toate cinematografele din țară.

Soțul Andei Adam a reușit să obțină un rol în filmul regizat de Jesus del Cerro și a fost extrem de fericit când a trecut de casting. Într-un interviu pentru Playtech.ro, Codin Maticiuc a povestit despre filmul în care are rol principal.

Actorul a mărturisit că Joseph Adam a insistat să apară în peliculă, ba chiar s-a oferit să își plătească singur toate cheltuielile din SUA. Filmările pentru „Miami Bici 2” au avut loc în Los Angeles. Anda Adam și-a însoțit soțul la filmări și au închiriat o casă în Statele Unite ale Americii.

„Joseph Adam a fost cu noi acolo și a jucat. Este unul dintre personajele negative principale. Anda nu, Anda era și ea acolo, nu s-a pus niciodată problema să joace Anda în film, era și ea acolo cu soțul în Los Angeles. Au venit împreună la filmări”, a povestit Codin Maticiuc.

Întrebat cum a fost ales Joseph Adam pentru „Miami Bici 2”, actorul din „Clanul” a răspuns: „Suntem destul de apropiați eu cu Anda și tot îmi spunea că el a făcut niște cursuri prin Los Angeles și că și-ar dori. Și am organizat un casting pe care l-am și anunțat și pe Instagram, și pe Facebook.

Urmărește-ne pe Google News