Show-ul era prezentat de către Bursucu, 35 de ani, și George Tănase, 29 de ani, pe tronsonul orar 8.00 – 10.00, de luni până vineri. Astfel, concurența lor directă era emisiunea „Neața cu Răzvan și Dani” de la Antena 1.
Patrizia Paglieri a dezvăluit care sunt principalele motive pentru care emisiunea „Dimineața cu noi” nu mai este pe post.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4„La Kanal D a fost frumos, dar matinalul a fost destul de greu, concurența mare. Chiar m-am simțit atât de bine cu Bursucu, cu George și Viviana. Mi-a părut rău că nu a mers mai departe proiectul.
Concurența nu ne-a distrus proiectul, însă cu orice lucru nou la început trebuie să ai răbdare. Poate mai trebuia un pic de răbdare cu acel proiect.
Eu nu am făcut niciodată matinal în viața mea… mă trezeam la patru dimineața și nu este cel mai frumos lucru din viața unui om, dar mi-a plăcut mult, a fost un proiect foarte frumos.
La Kanal D m-am simțit foarte bine și mi-a părut rău că s-a terminat proiectul așa de repede. Acum urmează să am un proiect mare, cu Antena 1, dar nu pot să spun. Vă pot garanta că o să fie un proiect frumos, dar o să aflați în curând!”, a declarat Patrizia Paglieri pentru Click!
Patrizia Paglieri a devenit cunoscută ca jurat la MasterChef
Patrizia Paglieri a fost jurat în cadrul show-lui culinar MasterChef oportunitate care i-a deschis, la momentul respectiv, porțile către notorietate. Patrizia este unul dintre cei mai apreciați chefi din România. Mai târziu i-a jurizat și pe chefii de la Chefi la cuțite, sezonul 9.
Vedeta a fost prezentă în multe emisiuni TV, unde a vorbit despre viața ei. Chef Patrizia Paglieri a plecat în cursa Asia Express 2021 alături de fiul ei, Francesco, 26 de ani. Cei doi au o legătură foarte strânsă. Patrizia a locuit foarte mult timp în Italia, însă a ales să se mute în România pentru a profesa.