În cadrul unui interviu acordat revistei VIVA!, Mihai Bobonete a povestit cum și-a cunoscut soția și când au avut loc cele mai importante momente din viața lor.

„A fost o seară faină în cantina internatului. Un casetofon și ziua de naștere a unui coleg de pe atunci. Cătălina a apărut însoțită de sora ei, Clara, iar eu imediat am invitat-o la un blues. De aici mai departe e ca în Doamna și Vagabondul.

Cătălina a fost tot timpul partea mea mai bună și a fost tot timpul un om tare frumos. Faptul că o am lângă mine de aproape 30 de ani și că m-a acceptat cu bune și cu rele și a investit încredere în noi doi m-a făcut pe mine să devin mai bun și să vă ofer și vouă mai mult”, a povestit Bobonete pentru revista VIVA!

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

„Am făcut cununia civilă în 2009 și nunta & cununia religioasă în 2017. Ne cunoaștem din 1995. Nu ne-am gândit niciodată la căsătorie, nu credeam în instituția căsătoriei. Dragostea poate exista la nemurire și fără acte.

Ne doream, în schimb, copii și a rămas Cătălina însărcinată – am înțeles că e mai simplu pentru copil să se nască într-o familie cu același nume. Mai târziu, peste opt ani, Cătălina și-a dorit să îmbrace rochia de mireasă.

Și Maria a fost foarte încântată și parcă să zic eu că e mai frumos așa, când la nunta ta participă și copiii”, a mai povestit actorul.

„O iubesc pentru tot ceea ce face și ceea ce este și o s-o iubesc toată viața mea, că alta ca ea nu mai este și numai ea știe ce e în suflețelul meu”, a încheiat Mihai Bobonete.

Urmărește-ne pe Google News