Mihai Onilă și-a luat prin surprindere prietenii, după ce a postat un mesaj pe contul de socializare, în care a dezvăluit că s-a despărțit de soția lui. Artistul a făcut primele declarații despre perioada grea prin care trece.
Mihai Onilă a mărturisit că relația cu soția s-a încheiat acum două luni printr-o discuție amiabilă și de comun acord. „După ce ieșim din criză putem merge la tribunal. Avem o poveste. Ne-am căsătorit când aveam 25 de ani”, spus Mihai Onilă la Antena Stars, potrivit Spynews.
Fetița lui Mihai Onilă a murit în urmă cu patru ani
Artistul a mai dezvăluit la Antena Stars că pierderea fetiței, tragedie ce a avut loc în urmă cu patru ani, a afectat relația dintre el și soție.
„Cred că pierderea fetiței a răcit sentimentele. Am crezut că ne-a apropiat. Au existat resentimente din ambele părți, chestii care ne-au făcut să ne îndepărtăm”, a mai spus Mihai Onilă.
„Acum sunt pe cont propriu. Ideea de a cere un sfat a fost adresată prietenilor mei, cei care mă cunosc… Pur și simplu întrebarea mi-a trecut prin cap și am zis s-o expun pentru a-mi crea o imagine”, a continuat artistul.
Pe 23 noiembrie 2016, o veste tristă, venită din străinătate, a şocat pe toată lumea. Mihai Onilă, fostul solist din trupa AXXA, şi-a pierdut unicul copil.
Fetița lui de doar 10 ani, Ioana Emily Hope, a decedat în urma unei afecţiuni fără leac, tumoare pe creier. Acum, Mihai Onilă și soția lui s-au despărțit, urmând să divorțeze oficial.