Miki, care a fost cerută de nevastă la TV la un moment dat, a făcut senzație pe piața muzicală din România pe vremea când cânta în trupa K-pital. Frumoasă, talentată și sexy, ea a cucerit admiratorii din țara noastră.
Cu toate acestea, la un moment dat nu a mai apărut la tv. Acum, la emisiunea moderată de Cătălin Măruță la PRO TV, Miki, căreia iubitul i-a construit o vilă, a explicat motivul pentru care a dispărut din lumina reflectoarelor timp de 10 ani.
Motivul pentru care Miki ex K-pital s-a retras din lumina reflectoarelor. „Nu prea îmi găseam locul în lumea asta”
„Am avut o pauză mondenă, cum ar veni, și de TV. Dar eu activitate muzicală am avut. Am făcut o pauză pentru că nu prea îmi găseam locul în lumea asta, pe TV, ce se întâmpla, cum se întâmpla. În toată această perioadă am cântat, doar că nu am apărut la televizor. Atâta tot. Mi-a lipsit showbiz-ul. Am făcut o pauză, dar mi-a fost prielnică, m-am încărcat și acuma gata sunt. Clar revin cu forțe proaspete”, a declarat Miki.
Miki e nemăritată, dar e fericită așa
Miki ex K-pital are o relație de foarte mulți ani cu Răzvan Constantinescu, care este și impresarul ei. Nu sunt căsătoritți, dar artista susține că este foarte bine așa.
„Toată lumea are impresia că suntem căsătoriți. Nu suntem. Suntem împreună, ne e bine și atât. Nu aș vrea nuntă mare, ceva mic, restrâns. Au fost cereri în căsătoie… N-a fost să fie la noi un copil. Avem animăluțe”, a declarat cântăreața.