Nadine a explicat ce s-a întâmplat în urmă cu ceva ani. „Eram, cândva, sub influența muzicii pop, cea care încurajează artistul să fie altfel, ca păduchele în frunte, în orice situație. Am simțit că nu mi se mai potrivește. Când eram artist pop, voiam musai să fiu văzută, să fiu la televizor, să nu trec neobservată! Iar asta m-a băgat în mult bucluc!

La nivel intim, foarte uman, îmi doream una, și făceam alta. Am încurcat borcanele și nu am știut să păstrez artistul doar ca pe un personaj. Trebuia să păstrez pentru scenă artistul, dar, în egală măsură, să-i acord o șansă și omului care voiam să fiu. Nici nu știu dacă este posibil acest clivaj”, a declarat Nadine pentru Impact.

Nadine a explicat că a renunțat la celebritate pentru a se ocupa de familie, însă, nu regretă niciun moment această decizie.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

„Acum știu că din această pricină mulți artiști din cultura pop au tot felul de probleme, de tulburări de personalitate și par a fi zdrăngăniți la cap. Nu poți fi, în viața reală, cel din viața de zi cu zi, și pe scenă. Nu cred că aș fi avut succes în căsnicie, dacă aș fi rămas artistă pop. La ce ambiții aveam pe atunci, mă îndoiesc!

Ca să fii soție, parteneră de viață sau mamă ai nevoie să cobori la nivelul de banal, ca să zic așa, de normal, de simplu, care să fie congruent cu rolul bărbatului și al copilului. Eram prea mult divă, ca să aibă copilul și mama, și tată, iar eu, bărbat. Nu știu cum aș fi putut împărți și una și alta. Eram prea atomică și nu aveam cum să le îmbin pe ambele!.

Nu regret însă niciun moment că am trecut cu ani în urmă prin așa ceva. A fost o etapă a vieții, care m-a ajutat să evoluez. Acum iubesc enorm că am descoperit anonimatul, că în viața de zi cu zi naturalețea vârstei te îmbrățișează cu multă căldură. Am descoperit și natura relației umane cu cineva care nu se așteaptă să-i pui vreodată vreo pilă, undeva!”, a mai adăugat artista.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News