Oana și Vlad Gherman vor să își cumpere o casă a lor, însă, mai durează o perioadă până ce vor strânge banii necesari.

„Cred că doi ani, cel puțin, chiar strângem. Mai mult decât atât, am început să investim în imobiliare, am ajuns la a cincea garsonieră. Faci un ban, dar știi că nu-l mai ai. Nu, e cea mai bună investiție, dar urmează și să luăm ceva al nostru, chit că ori ne-am muta provizoriu într-o chirie mai mare, un apartament cu trei camere”, a spus Vlad Gherman pentru Cancan.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Oana a dezvăluit că darul de nuntă a fost peste măsura așteptărilor lor, dar și despre faptul că nu plănuiesc să devină părinți anul acesta.

„A ieșit pe măsura așteptărilor noastre, punct”, a spus Oana Moșneagu despre banii strânși la nuntă. Vlad Gherman a mărturisit că el și Oana nu țin neapărat să devină părinți, însă, dacă se va întâmpla, se vor bucura cu sigurantă.

„Nu că se lucrează, dar nici nu ne ferim. Dacă se întâmplă, se întâmplă”, a spus Vlad. „Ne dorim, anul ăsta încă nu, pentru că vrem puțin timp pentru noi, după toată agitația”, a mai adăugat Oana.

Vlad Gherman a recunoscut că s-a emoționat când și-a văzut soția în rochie de mireasă. „Este absolut superbă și când am văzut-o aranjată, coafată, machiată, m-a bușit plânsul. Chiar este un moment emoționant, este cred că ceea ce își dorește orice bărbat să trăiască și mă bucur că am putut să te văd așa”, a mai spus Vlad Gherman.

La cununia religioasă, Oana Moșneagu a îmbrăcat o rochie albă, timp prințesă, cu trenă. Pe cap a avut un voal lung, iar în mână a ținut un buchet de flori în nuanțe pastelate. Seara, la petrecere, ea s-a schimbat într-o rochie mai lejeră, care i-a permis să danseze până dimineața.

Urmărește-ne pe Google News