„Am vrut, în 2003, să plec în Franța, însă nu am putut să las în urmă familia și locurile unde am crescut. Sunt mândră de originea mea și vreau, dacă reușesc, să duc muzica românească peste hotare, să știe țoată lumea de unde vin, unde am copilărit, tradițiile din zona mea”, a declarat Paula Seling pentru revista VIVA!

Paula Seling a vorbit despre momentul în care talentul ei a fost descoperit. „Sunt 25 de ani de carieră de la debutul meu în cadrul Festivalului Mamaia din 1997. Nu știu cum au trecut atâția ani, dar mă simt la fel de bucuroasă să cânt de fiecare dată. Eu mi-am dorit în primul rând să cânt. Nu știam cum, de ce și unde, însă cântam mereu, indiferent unde eram și cu cine, singură sau cu public.

4300632499453849402869323406803793289573625nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Talentul cred că mi-a fost descoperit de către public. El este cel ce, ascultându-mă, m-a înconjurat cu iubire și mi-a dat speranțe în a păși pe acest drum. Și să continui, să-mi doresc mai mult și mai mult de la mine. Sunt mândră că, în toți acești ani, am pus suflet și am făcut totul pentru ca oamenii să mă aprecieze prin muzică.

Campionii traseismului politic din listele pentru alegerile parlamentare. Partidele le favorizează eligibilitatea în detrimentul candidaților noi
Recomandări
Campionii traseismului politic din listele pentru alegerile parlamentare. Partidele le favorizează eligibilitatea în detrimentul candidaților noi

Și, iată, cred că am făcut și fac ceva plăcut, notabil, dar și de durată. Consider că muzica mea este muzică pură, alinare pentru suflete, dar și stările mele transpuse pe note muzicale”, a povestit artista pentru sursa citată.

Paula Seling a adoptat o fetiță, pe care a prezentat-o tuturor în urmă cu doi ani

În luna decembrie a anului 2022, Paula Seling o prezenta tuturor pe Elena, fiica ei. Fanii artistei au rămas surprinși pentru că ea nu anunțase niciodată public că a adoptat o fetiță. Într-un interviu pentru Click!, Paula a vorbit cu multă dragoste despre Elena, care acum are 10 ani.

Cântăreața își dorește să fie o mamă bună pentru fiica ei, astfel că face tot ce îi stă în puteri ca micuța să fie fericită. „Eu nu știu cum sunt ca mămică! Sper că sunt bună ca mămică sau cel puțin așa mă străduiesc să fiu!”

Paula Seling nu se mai desparte o clipă de Elena, astfel că fetița o însoțește pe aceasta peste tot. Vedeta își dorește să o ajute pe Elena să-și descopere talentele și pasiunile. „Eu încerc să o fac fericită!”

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Știrileprotv.ro
Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Viva.ro
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Orașul din timpul Imperiului Roman aflat acum în Vestul României pe care l-ar putea vizita turiștii în curând. Aici s-au făcut mai multe descoperiri spectaculoase
FANATIK.RO
Orașul din timpul Imperiului Roman aflat acum în Vestul României pe care l-ar putea vizita turiștii în curând. Aici s-au făcut mai multe descoperiri spectaculoase
Gigi Becali, reacție odioasă la GSP Live, după ce Dawa a fost acuzat că și-ar fi agresat soția: „Când te bate la cap, îi mai scapi și câte o «domestică»”
GSP.RO
Gigi Becali, reacție odioasă la GSP Live, după ce Dawa a fost acuzat că și-ar fi agresat soția: „Când te bate la cap, îi mai scapi și câte o «domestică»”
Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Elle.ro
Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Unica.ro
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
A intrat pe contrasens pentru a se răzbuna pe iubită şi şi-a ucis fiul de 4 ani. Planul bolnav al şoferului care a făcut măcel în Suceava
Observatornews.ro
A intrat pe contrasens pentru a se răzbuna pe iubită şi şi-a ucis fiul de 4 ani. Planul bolnav al şoferului care a făcut măcel în Suceava
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate
HOROSCOP
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI