Surorile Gabor au decis, în urmă cu cățiva ani, să își încerce norocul dincolo de granițele țării. Dacă Monica Gabor a ales să meargă în America, acolo unde are o relație cu omul de afaceri chinez Mr. Pink, sora sa mai mică, Ramona Gabor a ales Dubaiul, acolo unde a reușit să se impună ca model și să se ocupe de afaceri.
Însă, Ramona Gabor a făcut un pas decisiv, alegând să părăsească Dubaiul și să se mute în California, alături de sora sa mai mare. Ramona Gabor a luat această hotărâre la insistențele lui Mr. Pink, iubitul Monicăi Gabor. Astfel că Ramona s-a mutat în America de un an de zile, după cum a dezvăluit într-un interviu pe care l-a acordat pentru okmagazine.ro.
„În decurs de opt ani am venit cam de trei ori pe an în America, dar parcă niciodată nu îmi găseam locul aici și acum am zis că poate că e cazul să fac o schimbare. În Dubai făcusem cam tot ce consideram eu că era de făcut, simțeam că sunt mult prea mult în zona mea de confort, parcă nimic nu mă mai motiva”, a declarat Ramona Gabor pentru sursa citată mai sus.
„Deja aveam business-ul meu în Dubai, casa mea, dar am zis că trebuie să vină altă provocare în viața mea. Și am făcut marea mutare în septembrie anul trecut. A fost o decizie de pe o zi pe alta și, vorbind cu logodnicul Monicăi, care tot îmi spunea: „Gata, e timpul să te muți, ce mai faci acolo, ai stat șase ani, vino aici” …asta am și făcut, am vândut mașina și în două săptămâni am făcut marea mișcare”, a adăugat ea.
În cadrul aceluiași interviu, Monica Gabor a făcut și ea declarații. Vedeta a mărturisit că fiica sa și a lui Irinel Columbeanu, îi spune daddy (n.r. tată) lui Mr. Pink.
„Aici se simte acasă şi simte că are o familie. Irina îl numeşte pe Pink „daddy”, deşi eu niciodată nu i-am spus să îi spună aşa, nu mi-aş permite, pentru că îl respect pe tatăl Irinei. Totuşi, la ea a venit în mod natural şi e foarte ataşată de Pink şi vrea să se mute aici, pentru că vrea o mamă, un tată, un frate… Deocamdată, ne vom revedea în vacanţă, în iulie”, a afirmat Monica Gabor.
Citește și: ANALIZĂ / Ce înseamnă cumpărarea UPC de către Vodafone pentru România