Ca în orice relație, și în cuplul lor mai există discuții în contradictoriu. Ramona Olaru și Cătălin Cazacu au recunoscut că cel mai des se ceartă din cauza vestimentației. Asistenta de la „Neatza cu Răzvan și Dani” are mereu apariții impecabile și asta își dorește și de la iubitul ei. Campionul la motociclism nu pune preț prea mare pe haine, astfel că nu ține niciodată cont de sfaturile vestimentare pe care le primește de la partenera sa.

„Ne-am și certat când am venit. Ne-am certat, recunosc, când am ajuns. Mă întreabă, eu îi spun și face tot ca el. E taur. Nu pot să-l iau de coarne să mă lupt cu el. (…) Ne-am certat jumătate de oră când am venit aici, pentru că i-am zis cum să se îmbrace și s-a îmbrăcat cum a vrut el. (…) Mi-a luat flori azi, fără să greșească”, a mărturisit Ramona Olaru, pentru „Xtra Night Show”, pe Antena Stars.

catalin-cazacu-si-ramona-olaru-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Cazacu este foarte îndrăgostit de vedeta de la Antena 1, astfel că de multe ori îi face surprize. Ultima dată, campionul la motociclism i-a luat flori iubitei sale. Pe de altă parte, iubitul Ramonei Olaru recunoaște că nu se pricepe deloc la îmbrăcăminte, dar nici nu ține cont de părerile partenerei.

Putin spune că toată Ucraina e a Moscovei: „Acolo unde calcă piciorul soldatului rus, locul este al nostru”
Recomandări
Putin spune că toată Ucraina e a Moscovei: „Acolo unde calcă piciorul soldatului rus, locul este al nostru”

„Eu mă îmbrac prost dintotdeauna. (…) Dacă am luat flori, sigur am greșit ceva. Dacă nu luam flori… (…) Singurul meu defect este că sunt prea perfect și singurul meu viciu este ea”, a spus Cătălin Cazacu.

Subiectele la matematică la Evaluarea Națională 2025 – ce le-a picat elevilor de a 8-a.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.