Rona Hartner și francezul Herve Camilleri au decis să divorțeze pe cale amiabilă, după ce au făcut partajul. Cei doi au avut o relație de trei ani, iar în urmă cu un an și jumătate, aceștia și-au unit destinele. Zilele trecute, artista declara că pe 20 mai, ea și Herve vor semna actele de divorț, însă lucrurile au luat o întorsătură neașteptată.
Avocatul a anunțat-o că actele vor putea fi semnate abia peste o lună. „Am crezut că joi trebuia să divorțăm.
Așa am înțeles eu. Avocatul mi-a zis însă că peste o lună semnăm. Actele sunt făcute, partajul făcut, tot”, a declarat Rona Hartner la „Teo Show”, de la Kanal D.
„Nu mai aveam nimic în comun unul cu altul. Ne certam tot timpul. Trăiam vieți separate. El a decis să nu mai facem nici muzică împreună. Se duc trei ani practic pe apa sâmbetei.
Eu am decis să punem punct. I-am zis: basta! S-a întâmplat într-o seară. Noi, înainte de căsătorie, am făcut un jurământ de castitate. După căsătorie am devenit proprietatea lui personală.
Căsătoria ne-a despărțit practic. Dacă vreodată mă mai căsătoresc, o să mă gândesc mai bine. Nu mă mai văd lângă Herve niciodată. Divorțul este obligatoriu”, a mai declarat Rona Hartner.