Dacă acesta ar fi un motiv de divorț, înseamnă că multe cupluri din România ar trebui să se destrame. Conform unei surse care frecventează aceeași sală de fitness precum cuplul Ana-Alex Velea, citată de ziarulring.ro, cântărețului i-ar fi fost rușine cu soția deoarece aceasta asculta manele în timp ce se antrena.
„Soseau şi plecau împreună, însă nu formau un cuplu la sală. Alex preferă să-şi lucreze din greu muşchii, împreună cu alţi băieţi, iar Ana prefera să alerge minute în şir la bandă, cu căştile în urechi. Mulţi clienţi, dintre cei care alergau pe benzile de lângă Ana, au fost şocaţi să audă cum din căştile ei se auzeau manele, date la maxim. Nu ştiam că e iubita lui Alex Velea, iar uluirea a fost şi mai mare atunci când vedeam că el venea şi o săruta, la finalul antrenamentului, şi apoi plecau la vestiare. Cred că de asta nici nu prea stătea pe lângă ea, la sală. Cred că se temea că râde lumea de el, că nevastă-sa e manelistă. Sincer, nu mă miră că nu mai sunt împreună, e clar că nu se potriveau. Cred că pentru Alex Velea era ok doar că Ana era mulatră, era o prezenţă… exotică”, a declarat pentru ziarulring.ro, sub protecţia anonimatului, unul dintre clienţii fideli ai sălii de fitness.
Totuși, este bine de știut și faptul că Alex a fost văzut petercând alături de colegii săi de la Hahaha Production, pe muzica lui Salam, fapt care demonstrează că nici el nu este străin de acest gen muzical. Mai mult, și Antonia pare să guste din acest stil, în culisele unei emisiuni radio fiind pusă să fredoneze maneaua ”Mișcă-te ca șarpele”.
Alex Velea a intrat în atenția presei la începutul lunii mai, când presa a scris că ar fi închiriat camera de hotel exact la același etaj cu apartamentul Antoniei. Mai mult, apropierea dintre ei, în culise, în fotografii sau interviuri au dat și mai mult apă la moară cârcotașilor, care acum au ajuns să spună că Alex Velea urmează să divorțeze de soție pentru Antonia. Deocamdată, nici unul dintre cei doi ”împricinați” ai scandalului nu au făcut vreo declarație care să confirme sau să infirme așa-zisa relație.
Citește și:

  • ANTONIA, înnebunită de întrebările despre ALEX VELEA. Ce HOTĂRÂRE a luat pentru dialogul cu JURNALIŞTII
  • Asta da păcăleală! Alex Velea se întâlnea cu Antonia cu acordul nevestei
  • Mâine Alex Velea şi soţia lui împlinesc 3 ani de când au spus „DA” în faţa Ofiţerului Stării Civile! Vezi cât erau de fericiţi şi ce spuneau atunci! FOTO
  • EXCLUSIV | Gluma se îngroaşă! Velea nu-şi mai duce soţia nici la sala de sport

 
 

Urmărește-ne pe Google News