Fosta soţie a afaceristului de la Izvorani îşi dorea cu ardoare să-şi revadă fiica la finalul anului trecut. Mai exact, ea apucase să închirieze o vilă la Poiana Ţapului, unde voia să se relaxeze alături de Irina.
Planul se pare că îl stabilise cu fiica ei, care aştepta nerăbdătoare ziua în care îşi va revedea mama, stabilită de ani buni în America, alături de iubitul ei, Mr. Pink. Fetiţa s-a obişnuit să o vadă pe Monica de câteva ori pe an, iar clipele alături de ea sunt cu atât mai mult apreciate.
Din păcate, Monica Gabor nu şi-a mai făcut apariţia în ţară, provocând o durere imensă în sufletul fiicei sale.
Irinel a petrecut toată vacanţa cu Irina
Surse apropiate fostei doamne Columbeanu susţin că Mr. Pink i-ar fi dat planurile peste cap, impunându-i să petreacă alături de el perioada Sărbătorilor, în SUA, iar Irina a trebuit să accepte situaţia ivită.
Potrivit informaţiilor noastre, fetiţa s-a consumat, mai ales că aşteptările i-au fost înşelate. Contactat telefonic pe marginea acestui subiect, Irinel Columbeanu a părut destul de iritat, dar a rămas rezervat, preferând să fie discret în ceea ce priveşte viaţa de familie. “Atât pot să vă spun: Irina a stat toată vacanţa cu mine!”, a declarat afaceristul pentru Libertatea.