„Avem nevoie, cred eu, ca cineva să ne explice cum stau lucrurile. Ca vocea românilor să se facă auzită. După mine 70% dintre români tac! Poate chiar și mai mulți decât am estimat eu! Încerc să o lansez în această primăvară. Conținutul ei este aproape gata și nu mă las până nu o văd pusă pe roate!”, a declarat Mugur Mihăescu, care lucrează de ceva vreme la acest nou proiect al lui.
Mugur Mihăescu, care ani de zile a jucat rolul polițistului „Garcea”, e conștient că e posibil ca nu toți să îl ia în serios cu acest nou proiect. El a dat de înțeles că perioadele dificile prin care trecem, pandemia de COVID-19, războiul Rusiei cu Ucraina, l-au împins să creeze această platformă online. Nu a lămurit însă dacă e vorba despre o aplicație, un podcast sau un alt tip de proiect.
„Va fi unul dintre proiectele mele de suflet din anii următori. Știu la ce să mă expun, însă prefer să-mi văd de treabă, mai departe. De ce? Fiindcă eu cred că avem nevoie de răspunsuri. Lângă noi, sub ochii noștri se naște un nou imperiu. Imperiul Asiatic, în care Rusia, China, poate chiar și India, vor dori să aibă un cuvânt greu de spus.
Ei bine, toate astea vor aduce cu sine urmări. Majore. Urmări inclusiv pentru viața românilor, mai ales a clasei de mijloc, cea care e obișnuită să-și plătească taxele și impozitele fără prea multe întrebări și comentarii. Românii vor decide singuri ce atitudine vor avea față de propunerea mea. Important pentru mine va fi însă să le-o pun la dispoziție!”, a mai dezvăluit actorul în vârstă de 54 de ani.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!