Unul dintre cei mai apreciați regizori artistici s-a stins din viață. Este vorba de Vasile Manta.

„Îndrăgitul regizor artistic Vasile Manta s-a stins din viaţă la puţin timp după ce a împlinit 68 de ani. Cu o impresionantă activitate începută încă de la vârsta de 9 ani, Vasile Manta şi-a dedicat întreaga viaţă teatrului radiofonic, peste 4 decenii fiind pe rând interpret, regizor tehnic, realizator, inginer de sunet şi regizor artistic, absolvind pe rând Institutul Politehnic Bucureşti, Facultatea de Electrotehnică, şi Facultatea de Regie Teatru, Academia de Arte Luceafărul.

A obţinut diploma de licenţă la Universitatea de Artă Teatrală Târgu Mureş şi ulterior doctoratul în specialitatea Teatru. Prin cei peste 40 de ani de activitate neîntreruptă a îmbogăţit teatrul naţional radiofonic cu regia artistică şi coloana sonoră a mii de spectacole şi emisiuni scenarizate, la care se adaugă sute de roluri interpretate în faţa microfonului în perioada copilăriei”, arată Societatea Română de Radiodifuziune.

Vasile Manta a făcut parte din echipele de realizatori a numeroase piese premiate de UNITER, obţinând şi distincţii internaţionale, potrivit dcnews.ro.


Citește și: EXCLUSIV/Pagubă de 200 milioane de lei la Radiocom. Compania de stat a cumpărat stilouri, ceasuri și parfumuri de 29.000 de lei


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News