Mutu e un playboy care învârte femeile precum mingea de fotbal. Nu în viaţa reală, ci în următorul videoclip al lui Snoop Dogg. Adi face echipă cu rapperul american în clipul pentru piesa ”Child of The Universe”. Cum fotbalistul ”lupilor” s-a recuperat după accidentare şi a reintrat în programul echipei, aşa că nu mai are timp să ajungă pe platourile din Ungaria, filmările se fac în România, la Bucureşti.
Producătorul italian Massimiliano Caroletti e cel care l-a convins pe jucător, de ale cărui calităţi e convins, să joace în următorul videoclip al lui Snoop Dogg.

Prima ofertă de a fi actor într-un clip a primit-o de la Akon, artist de hip-hop şi R@B, când juca în Franţa, la Ajaccio, însă Mutu a refuzat-o pentru că nu i-a permis programul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News