Mirabela Dauer are mii de povești care ne-ar ține cu sufletul la gură și nu se sfiește să intre în detalii nici când vine vorba de situațiile stânjenitoare. De exemplu, ceeea ce a pățit la un concert care a avut loc în 1983, în Cuba. De emoții, celebra cântăreață a… făcut pe ea.
”A fost frumos în Cuba. Pe scenă am făcut ceva pe mine. Pot să zic? Am făcut pipi pe mine. Cântam cu dirijorul orchestrei cubaneze. Aveam o rochie maro, cu fir argintiu. Translatoarea mea, Doina, mi-a spus, când spune Mirabela de Romania, intri… I-am zis, hai că nu sunt fraieră… Am avut două piese. Era unul dintre cei mai mari prezentatori de la televiziunea cubaneză. Și prezentatoarea la fel… Când m-a prezentat, am făcut un pas şi acolo am rămas. Doina îmi zicea: du-te, du-te! M-am întors la ea şi i-am zis: nu pot, am făcut pipi pe mine! Nu foarte mult, dar fiind bronzată, se vedeau niște dungi strălucitoare. La un moment dat a venit el și m-a luat. Pe scenă a venit buchet de flori… sala era în picioare… Și nu mă vedeam de flori. Oricum, până am început să cânt s-a uscat”, a povestit Mirabela Dauer.