Radu Vâlcan a postat pe blogul său personal un text pe care l-a intitulat „Prima noastră noapte de dragoste”.
Deşi toată lumea s-ar aştepta ca textul să cuprindă detalii picante din intimitatea actorului, acesta vorbeşte despre copilărie şi despre cât de tare s-a entuziasmat în momentul în care a primit cadou, de Crăciun, o minge de fotbal din piele.
„Aveam 11 ani şi deja mă excita gândul că peste un an voi avea dreptul de a sta în faţă, în dreapta şoferului. La 14 ani, buletinul mi se părea cea mai mare şmecherie. Chiar şi poza alb-negru de-atunci îmi părea una plină de culori.
Când am pus pentru prima dată mâna pe aparatul de bărbierit, mă simţeam ca Ştefan cel Mare gata de luptă, doar că eram puţin mai înalt (no offense descendenţilor săi). Timpul a trecut şi m-am trezit la majorat.
Venise momentul să invit o fată la dans, doar eram la bairam. Orele au trecut ca anii, dar na, ce să-i faci, nu stăpâneam o tactică grozavă, iar “Filozofia sexului” nu era încă pe tarabe :) . Dar m-am consolat cu ideea ca Don Juan nu poate fi altceva decât un mit.
Adolescenţa a fost specifică vârstei: bataie pe ultimul album Deep Purple, bilete prea scumpe la concertul Scorpions (noroc cu gardurile care nu erau prea înalte), Michael Jackson străbătea Bucureştiul, iar Hagi nu devenise încă “Rege”. Am trait intens fiecare literă de-aici, dar…
Nimic nu se compară cu noaptea aceea, cu acele clipe unice şi pline de iubire, clipe pline de extaz, lacrimi şi fericire. Am stat îmbrăţişaţi, am strâns-o la piept până dimineaţă, iar somnul era cel mai mare duşman al meu!
Aveam 7 ani! Până când…
Şi când mă gândesc că totul a început de la un cadou. Încă credeam pe-atunci în Moş Crăciun. Un cadou simplu, mai rar decât o mână de banane. Mă bucur că viaţa era grea, că nu erau posibilităţi, că nu existau tablete, gadget-uri şi alte alea la care să mă uit plângând.
Lacrimile mi le-am păstrat pentru mingea mea de fotbal, nouă şi atât de frumoasă. Şi, da, era d-aia de piele!!!”, a scris Radu Vâlcan pe blogul său personal.
 
 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Libertateapentrufemei.ro
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Singurele zodii care vor avea noroc triplu în 2025. Va fi cel mai bun an, belșug și fericire pentru Berbeci și Balanțe
FANATIK.RO
Singurele zodii care vor avea noroc triplu în 2025. Va fi cel mai bun an, belșug și fericire pentru Berbeci și Balanțe
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
GSP.RO
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Elle.ro
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
"Perla Rivierei Turceşti" atrage turiştii români în orice anotimp. Cât costă un sejur în Paradisul aflat la 2 ore de zbor de Bucureşti: "Tarife mai mici ca în sezon"
Observatornews.ro
"Perla Rivierei Turceşti" atrage turiştii români în orice anotimp. Cât costă un sejur în Paradisul aflat la 2 ore de zbor de Bucureşti: "Tarife mai mici ca în sezon"
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior
HOROSCOP
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI