La un pas s-o strivească tavanul

Nadia provine dintr- o familie de oameni simpli, iar casa bunicilor ei, în care şi-a petrecut o parte a copilăriei, era una modestă şi nu foarte rezistentă la intermperii. În această casă, mâna Divinităţii avea să intervină pentru a doua oară, salvând-o de la pieire.
“Al doilea eveniment norocos a avut loc la o săptămână după ce am ieşit din spital. Mama locuia la bunici, pentru ca aceştia să o ajute să mă îngrijească. În prima noapte, s-a iscat o furtună cumplită, iar acoperişul gemea sub adevărate lespezi de gheaţă. A doua zi, pe când dormeam într-un pătuţul din bucătărie , fiindcă acolo era mai cald, părinţii şi bunicii au reparat ferestrele şi crăpăturile. Trecând prin bucătărie, bunicul s-a hotărât să mă ia în braţe. O secundă mai târziu, acoperişul s-a prăbuşit peste pat. Dacă bunicul nu mă ridica la vreme, muream. A fost, probabil, o altă coincidenţă, dar eu am crescut în România, în credinţa ortodoxă, iar noi avem o întreagă tradiţie a poveştilor despre minunile cereşti”, a scris Nadia în cartea ei.

La câţiva anişori, a căzut de pe pod

A treia şi ultima cumpănă majoră din copilăria Nadiei s-a petrecut când ea avea doar câţiva anişori.
“Fratele meu, Adrian, era în căruţ, iar noi tocmai treceam pe un pod. Eu mergeam alături de mama mea. Cumva, piciorul mi-a alunecat printre traversele din lemn, m-am împiedicat şi am zburat peste parapet direct în apă”, povesteşte Nadia.
Se putea termina rău, fiindcă a căzut de la înălţime, iar apa era mică, nu putea amortiza şocul… Însă doamna gimnasticii noastre a avut din nou noroc: “Mama a luat-o la fugă pe pod, dar când a ajuns la capăt, eu deja o aşteptam, tocmai ieşită din apă. N-aveam decât câteva zgârieturi. Şi n-am plâns. Nici azi nu o fac decât foarte rar”.
Cartea scrisă de Nadia despre propria viaţă, “Scrisori către o tânără gimnastă”, este plină de detalii cutremurătoare.
În paginile sale, campioana noastră descrie în amănunt cele trei momente când a trecut razant pe lângă moarte.

Şi ei au trecut razant pe lângă moarte

Elena de la Mandinga
Pe când avea 10-11 ani, Elena de la Mandinga a căzut de pe un gard în timp ce se juca, iar o tijă de fier i-a intrat în picior. S-a declanşat hemoragia, iar fata a leşinat. Norocul ei a fost că o vecină a găsit-o şi a chemat imediat Salvarea.
“După ce m-au cusut, doctorii mi-au zis că dacă ajungeam cu 10 minune întârziere, astăzi nu aş mai fi fost”, a declarat frumoasa cântăreaţă în urmă cu ceva timp.

Kamara (Alb-Negru)
Pe când avea 7 ani, Kamara, jumătatea de culoare a duoul Alb-Negru, a fost la un pas să se înece în lacul din parcul bucureştean Moghioroş: “Am căzut în apă în încercarea de a prinde mormoloci. M-a salvat sora mea în ultimul moment”.

Laurette Atindehou
Cumpăna fotomodelului de culoare Laurette este identică celei prin care a trecut Kamara. “Când aveam 7 ani, eram cu familia la un lac. M-am pus pe colac, am început să dau din mâini şi din picioare şi m-am depărtat de ei. Când m-am dat jos de pe colac, m-am dus la fund. Noroc cu vărul meu, care m-a văzut şi m-a scos de acolo. A venit Salvarea şi m-au resuscitat medicii”, a povestit ea într-o emisiune TV.

Andreea Marin
Andreea Marin trăieşte fiindcă mama ei şi-a dat viaţa pentru a o salva. În vara anului 1984, maşina în care se afla vedeta, pe atunci copilă, alături de sora ei şi de părinţi, s-a ciocnit violent de o alta. Violeta Marin a făcut atunci sacrificiul suprem şi s-a aruncat peste fetele ei, pentru a le proteja.

Urmărește-ne pe Google News