Nadia Comăneci e căsătorită din anul 1996 cu Bart Conner, cu care are un singur copil, pe Dylan Paul Conner, care în luna iunie a împlinit 18 ani. Pe soțul ei l-a întâlnit prima dată în copilărie, când amândoi au urcat pe același podium la Cupa Americii.

20 de ani mai târziu, cei doi au devenit soț și soție și sunt împreună și astăzi. Pentru revista VIVA!, Nadia Comăneci, care apare pe coperta publicației, a vorbit despre povestea de iubire cu soțul, despre care nu mulți știu.

La început au fost prieteni, iar apoi pasiunea pentru gimnastică i-a apropiat din ce în ce mai mult. „Timp de un an după plecarea mea din România, am fost doar buni prieteni. Vorbeam foarte des la telefon. Aveam în comun pasiunea pentru gimnastică și dorința de a rămâne în această lume a sportului. Astfel că, în urma unei propuneri, am început să particip la show-uri demonstrative de gimastică, produse de Paul Ziert, antrenorul și impresarul lui Bart.

Așa am reușit să ne regăsim și să ne apropiem. La un moment dat, am ajuns în Oklahoma și am început să îl ajut la academia de gimnastică. Relația noastră s-a dezvoltat în timp și astăzi sunt fericită că avem o legătură puternică și o familie minunată”, a spus Nadia Comăneci.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 13

Nadia Comăneci și Bart Conner au un băiat de 18 ani

Și despre fiul lor ea a făcut câteva mărturisiri. În ciuda programului încărcat pe care ea și soțul ei l-au avut, mereu au căutat amândoi să petreacă timp cu Dylan, fiul lor. „Pentru orice familie, venirea pe lume a unui copil este o bucurie imensă, dar și o provocare. Viața se schimbă în primul rând pentru că trebuie să îți adaptezi programul și după nevoile copilului. Noi am reușit să echilibrăm foarte bine munca și proiectele noastre cu viața de familie și timpul dedicat lui

Dylan. Când era mic, ne aranjam agenda în așa fel încât cel puțin unul dintre noi să fie cu Dylan acasă. Am avut și avem o relație frumoasă cu Dylan, cred că suntem nu doar părinții, ci și prietenii lui. L-am încurajat mereu să descopere singur ce îi place și ce vrea să facă și l-am susținut întotdeauna”, a mai zis Nadia Comăneci.

În continuare, Nadia Comăneci a explicat că mereu a găsit un echilibru între carieră și viața de familie. „Am o viață echilibrată pentru că, așa cum am spus, țin foarte mult la echilibrul între viața profesională și viața privată. Dar n-aș spune că nu am un ritm de viață intens.

Sunt implicată în foarte multe proiecte, am foarte multe călătorii și evenimente într-un an și, chiar dacă nu mai concurez, nu m-am depărtat deloc de gimnastică, cariera mea în gimnastică continuă, doar că în alt mod, prin academie și toate proiectele ce țin de această disciplină sportivă”.

Foto: Hepta

Urmărește-ne pe Google News