Începând cu acest weekend, Nadina Câmpean va prezenta, la Antena 1, Observator 19, în fiecare sâmbătă și duminică. Revenită de curând pe ecrane după o pauză în care s-a dedicat creșterii băiețelului ei, jurnalista a acceptat invitația de a se întoarce în echipa Observator, unde, de altfel, și-a început drumul în presă. 

„Vin la Observator cu o experiență de 20 de ani în televiziune, timp în care am învățat ceva nou în fiecare zi, la fiecare breaking news sau ediție specială prezentate. Recunosc că am emoții pentru primul Observator, însă sunt emoțiile de care am nevoie pentru a construi ceva spectaculos și autentic. Sunt foarte entuziasmată de tot ceea ce presupune acest început, mai ales că mă leagă atât de multe de echipa Observator. Am regăsit aici oameni alături de care mi-am început cariera în 2004, cum este Alessandra Stoicescu, care mi-a dat prima pasă de live, și oameni pe care îi știam prin prisma profesionalismului de care au dat dovadă de-a lungul timpului. Suntem deja o echipă și vom fi împreună vocea oamenilor care vor să fie auziți și respectați”, a declarat Nadina Câmpean.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Cine este Nadina Câmpean

Nadina Câmpean aduce un boost de expertiză și energie echipei. A debutat ca reporter la Observator în 2004, unde a fost responsabilă de domeniul justiției și a transmis de la evenimente majore. În ultimii 15 ani, a prezentat principalele jurnale de știri și ediții speciale la Antena 3 CNN. În prezent este cadru didactic asociat la SNSPA, unde predă specializarea Broadcasting studenților de la Communication and Emerging Media. 

Laura Nureldin și-a dat demisia de la Antena 1

În anul 2020, Laura Nureldin a semnat cu Antena 1 pentru a prezenta jurnalele de prânz din weekend. Acum, patru ani mai târziu, prezentatoarea și-a depus demisia. Deși ea nu a anunțat public vestea, Cancan a scris că vedeta a luat această decizie pentru că era nemulțumită că i s-a impus să modereze și jurnalul de weekend de la ora 19.00.

Publicația a dezvăluit pe larg motivele pe care le-a avut Laura Nureldin pentru a demisiona de la Observatorului Antena 1. „Nu pot privi altfel decât ca pe o vendetă personală situația în care sunt pusă din nou – impunerea unui jurnal pe care l-am refuzat constant, cel de ora 19.00 din weekend, doar pentru a-mi fi imputate apoi rezultatele slabe ale acestuia – care nu depind numai de prezentator, oricine ar fi el, ci de un cumul de factori pe care l-am semnalat în repetate rânduri.

Pentru mine, faptul că antipatia pe care o persoană o resimte față de mine (n-aș vrea să folosesc cuvântul «discriminare») primează în fața profesionalismului este o premieră amară în 22 de ani de televiziune. Dar, la urma urmei, Observator este «despre oameni». Poate că va ajunge și «așa cum trebuie să fie». Din toate punctele de vedere. Din luna mai voi părăsi echipa Observator”, ar fi mesajul Laurei Nureldin, care a explicat demisia.

 
 

Urmărește-ne pe Google News