Novella 2000, o revistă din Italia, revine asupra zvonului – așa a fost numit – vehiculat în ultimele zile de multe alte ziare și potrivit căruia Naomi Campbell s-ar fi căsătorit cu producătorul de film Al Turki.

Nu a avut loc nicio căsătorie, așa cum se zvonise inițial, iar cel care a vorbit despre acest subiect a fost chiar Piero Piazzi, managerul supermodelului. Probabil, zvonurile care au ajuns la revista din Italia au înțelese greșit.

„Supermodelul Naomi Campbell, în vârstă de 54 de ani, a surprins lumea cu o nuntă secretă desfășurată într-un cadru de lux, departe de ochii publicului. Naomi s-a căsătorit cu mogulul din industria filmului, Mohammed Al Turki, într-o ceremonie discretă organizată pe un iaht exclusivist, ancorat în largul coastei Dubaiului. Evenimentul a fost dezvăluit recent de revista italiană Novella 2000.

Ceremonia a fost marcată de eleganță și rafinament, Naomi alegând să poarte o rochie din dantelă neagră, inspirată de tradițiile siciliene, creată special pentru ea de casa de modă Dolce & Gabbana. În ton cu stilul sofisticat al miresei, Mohammed Al Turki, în vârstă de 38 de ani, a optat pentru un smoking alb, aducând un aer clasic și elegant momentului.

Locația extravagantă a nunții, un iaht de lux cu un cost de închiriere estimat la 22.000 de euro pe zi, a fost punctul central al evenimentului, subliniind discreția și opulența alesă de cuplu”, erau informațiile inițiale prezentate de Novella 2000.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Nicio nuntă secretă pentru Naomi Campbell: Piero Piazzi, managerul lui Naomi Campbell, dezminte categoric informațiile apărute recent în presă despre o presupusă nuntă cu producătorul de film saudit Mohammed Al Turki. „Zvonurile privind o căsătorie între Naomi Campbell și Mohammed Al Turki sunt nefondate”, a declarat Piazzi. „Cei doi sunt legați de o prietenie profundă de lungă durată, dar nu există niciun atașament de natură romantică”. Piazzi îndeamnă mass-media să respecte viața privată a lui Naomi Campbell și să publice informații verificate, potrivit Novella2000.it.

Mohammed Al Turki, cunoscut în industria filmului, este un producător de top din Orientul Mijlociu și CEO al Fundației Red Sea Film, jucând un rol esențial în promovarea cinematografiei în regiune. Deși cei doi au păstrat discreția în privința relației lor, această nuntă secretă a captat imaginația publicului, aducând în prim-plan povestea lor de iubire.

FOTO: Hepta

Urmărește-ne pe Google News