Narcisa Birjaru are 24 de ani și a intrat în competiție cu multă ambiție și cu dorința de a merge cât mai departe în concurs. În audițiile pe nevăzute i-a surprins pe cei trei chefi cu hamburgerul savuros pe care l-a pregătit după o rețetă proprie. De etnie romă, Narcisa nu s-a simțit discriminată, chiar dacă, după ce-a câștigat, au fost mulți care au folosit mesaje rasiste la adresa ei. Aceasta și-a deschis sufletul și a acceptat să-și spună povestea ei, special pentru Libertatea.

Născută în București, Narcisa spune că „a avut o copilărie foarte frumoasă, cu nimic diferită de restul copiilor din vremea aceea. Ca toate fetele, îmi plăcea foarte mult să mă joc, dar și să stau în bucătărie cu mama și cu bunica mea. La vârsta de 9 ani am gătit și primul meu preparat, o porție de pilaf, pentru tatăl meu. L-am impresionat, chiar dacă eu am lăsat orezul puțin al dente”. 

„În copilărie aveam tot ce și-ar fi putut dori un copil, pentru că aveam familia alături. Și încă o am, suntem foarte uniți”, se mândrește aceasta.

S-a măritat la 14 ani, în tradiția etniei, după terminarea școlii generale. Dar spune că asta a fost voința ei. „Pentru mine căsătoria a fost un moment foarte frumos, pentru că a fost alegerea mea. Părinții mei sunt foarte deschiși și mi-au acordat toată încrederea. Și ei, ca și mine, s-au căsătorit tot devreme, pe la vârsta de 15 ani. Anul acesta, ei împlinesc 26 de ani de căsătorie și sunt la fel de uniți ca în prima zi”, recunoaște Narcisa.

A fost o perioadă foarte frumoasă din adolescența mea. Cel mai mult mi-a plăcut muzica, pentru că îmi place să cânt și este unul dintre hobby-urile mele, atunci când nu sunt în bucătărie.

Narcisa Birjaru, câștigătoarea „Chefi la cuțite”

De la spălatul vaselor la ajutor de bucătar, până la chef!

Odată cu căsătoria au venit și responsabilitățile, așa că a decis să se angajeze și să aducă bani în casă.

„La 17 ani am avut primul job. M-am angajat într-un restaurant din București și, ca toți ceilalți, am început cu spălatul vaselor. Ușor, ușor am trecut pe salate, preparate reci și ajutor de bucătar pentru chef-ul angajat în locul respectiv. După ce am demonstrat că mă descurc, în ceva timp, după ce bucătarul alături de care am lucrat a fost nevoit să plece, am primit postul de bucătar chef în restaurantul respectiv”, spune Narcisa.

Dar de ce a ales bucătăria și nu muzica, de care era îndrăgostită? „Pasiunea pentru gătit cred că a fost dintotdeauna, pentru că sunt o persoană gurmandă. Le-am avut mereu alături pe mama și bunica, niște bucătărese desăvârșite, care m-au învățat foarte multe. Am gătit de când eram mică, pentru că în familia noastră, există un cult al mâncării – ne place să gătim, dar și să mâncăm”.

De la mama și bunica am învățat să gătesc simplu, dar gustos, pentru că am observat și la ele că poți să faci spectacol în farfurie.

Narcisa Birjaru, câștigătoare „Chefi la cuțite”

„De-a lungul vieții nu am avut foarte multă încredere în mine, din păcate”

Devenită chef bucătar, responsabilitățile au început să fie din ce în ce mai mari, iar presiunea o simțea pe propriii umeri. Dar Narcisa nu s-a dat bătută, a lucrat din ce în ce mai mult, pentru că pasiunea pentru gătit era totul pentru ea. Trăia pentru a face spectacol în farfurie.

„Nu am avut un moment clar când mi-am dat seama că voi ajunge un bucătar important, pentru că de-a lungul vieții nu am avut foarte multă încredere în mine, din păcate. Dar am gătit mereu din pasiune, din suflet! În general, responsabilitățile unui chef sunt foarte mari, indiferent dacă ești bărbat sau femeie. Munca de bucătar este grea, dar este foarte frumoasă, mai ales dacă o faci cu plăcere”, spune Narcisa, câștigătoarea sezonului 9 de la „Chefi la cuțite”.

Concurenta din echipa lui chef Cătălin Scărlătescu a venit la audițiile pe nevăzute cu soțul ei, iar preparatul pe care l-a făcut, un hamburger, după propria rețetă, i-a surprins plăcut pe cei trei chefi, care i-au dat trei cuțite.

Cătălin Scărlătescu și echipa sa mov Foto: Antena 1

„Eu știu să gătesc foarte bine mâncare gustoasă, simplă. Și am vrut să le demonstrez chefilor că pot să gătesc și altceva. Mai ales că eu mi-am dorit dintotdeauna să fiu la chef Cătălin în echipă. Așa că am spus să îl impresionez cu un burger, că doar el este regele burgerilor! Ha, ha, ha! Îl iubesc nespus, este un om extraordinar. Mă bucur că a fost mentorul meu și mi-a dat încredere în fiecare zi”, spune aceasta.

„Nu aș schimba nimic la viața mea. O iubesc așa cum e”

Narcisa a făcut parte din echipa tunicilor mov, iar abia la mijlocul concursului și-a fixat ca obiectiv să ajungă în finală: „În timpul concursului mi-am dat seama că am ce să demonstrez și că pot. Chef Cătălin mi-a dat un vot de încredere și asta m-a făcut să îmi dau seama că pot să mut munți! Am început să am mai multă încredere în mine!”. 

Fără îndoială participarea la „Chefi la cuțite” i-a schimbat viața, iar Narcisa recunoaște asta, fiind extrem de emoționată: „Viața mea s-a schimbat în momentul în care am primit cuțitele chefilor. Mai apoi, când am ajuns în echipa lui Scărlătescu. De aceea am și plâns, pentru că îmi doream atât de tare… Am intrat într-o adevărată familie, iar acest show mi-a dat multe oportunități”.

Cu marele premiu adjudecat la show-ul de pe Antena 1, Narcisa are planuri serioase și se gândește să studieze gastronomia: „Vreau să învăț cât mai mult, cât mai multe tehnici, să ajung la un nivel de top. Pe mine gătitul mă face fericită. Și știu că atunci când gătești cu zâmbetul pe buze, din inimă, preparatele ies delicioase! Oricum, vreau să vă spun că eu nu aș schimba nimic la viața mea. O iubesc așa cum e!”.

Narcisa, într-un moment de bucurie, la una dintre probe Foto: Antena 1

Mă recunosc oamenii pe stradă și foarte mulți dintre ei îmi scriu mesaje pe conturile mele de social media. Mă susțin, mă încurajează și sunt alături de mine. Mă bucură mult fiecare mesaj și încerc, pe cât posibil, să răspund tuturor

Narcisa Birjaru, câștigătoare „Chefi la cuțite”

„Eu mă mândresc cu etnia mea! Nu a fost un dezavantaj”

După o finală intensă pe care și-a adjudecată în fața Elenei Matei și a lui Cătălin Amarandei, Narcisa nu uită că bunica ei i-a dat puterea să pună mâna pe marele premiu de 30.000 de euro. Și în special preparatele pe care le-a învățat de la ea. 

„Prăjitura bunicii mele, pe care am gătit-o într-una dintre probele individuale, dar și alături de colegii mei în confruntările pe echipe, e preparatul care-mi iese de minune, la orice oră din zi și din noapte. Este o prăjitură simplă, cu iaurt, dar extrem de gustoasă. Bineînțeles că la emisiune am reinterpretat-o, am adăugat și fructe uscate, diferite esențe. Așa am impresionat! Sunt mulți oameni care îmi scriu pe Instagram și îmi cer rețeta”, recunoaște Narcisa.

În încheierea discuției pentru cititorii Libertatea, Narcisa a declarat: „Nu pot să spun ca a fost un dezavantaj că am fost din etnia romă, pentru că eu sunt un om corect, muncitor, care mereu și-a urmat drumul. Nu am avut probleme, iar eu mă mândresc cu etnia mea! Faptul ca am crescut într-o familie frumoasă, care m-a susținut mereu, este cel mai important lucru care mi s-a întâmplat în viața mea!”.

A fost un moment frumos când am câștigat marele premiu la «Chefi la cuțite». Faptul că sunt prima femeie din 9 sezoane care obține acest premiu mă bucură foarte tare. E un sentiment pe care nu pot să îl descriu în cuvinte. Mai ales că știu cât de mult și-a dorit chef Cătălin să câștige cu o femeie în acest concurs

Narcisa Birjaru, câștigătoare „Chefi la cuțite”

 
 

Urmărește-ne pe Google News