După mai bine de un an, în care nu a putut veni deloc în România din cauza pandemiei, Narcisa a revenit în țară pentru a-și vizita rudele și a profitat de ocazie să răspundă curiozităților lui Marius și să-l cunoască. Deschisă din fire, artista dezvăluie în premieră lucruri pe care până acum nu le-a vorbit în niciun alt context.
Întrebată cu cine ar refuza o colaborare, dintre cele 3 variante puse la dispoziție, spune cu sinceritate că în acest moment ar fi Mircea Rusu. Au colaborat bine, însă au existat și motive care o determină să facă această alegere, pe care le aflăm în noua ediție „Întrebarea mesei rotunde”, când povestește și despre câteva întâmplări nefericite cu Ștefan Hrușcă și de ce acesta a refuzat să o cunoască sau să cânte cu ea.
Întrebată dacă a participat la festivaluri și cum reușea să le facă față bărbaților în perioada respectivă, Narcisa spune: „Din asta trăiam, îi trimiteam bani și fratelui. Îmi plăcea și să mă cert. La un moment dat a început să-mi umble buhul că nu sunt întreagă la cap. De obicei ne prindeam cine câștigă, în funcție de cine era în juriu”.
„Soțul meu e un om pe care îl admir în fiecare zi”
Artista îi dezvăluie lui Marius și detalii despre căsătoria ei și mutarea în Finlanda, dar răspunde și curiozităților legate de modul în care ea și soțul ei s-au înțeles la primele întâlniri și în momentele intime. „Știu că eu am fost mai îndrăzneață, ceea ce nu se întâmplă niciodată. Mie îmi place ca omul să fie hotărât. Soțul meu e un om pe care îl admir în fiecare zi. Între mine și socrul meu este o chestie specială. Dacă mă cerea el, cu el mă măritam”, spune ea.
„Am cântat la o înmormântare în Finlanda, un cântec de plecare. Am făcut concurs care cântă mai de jale”, a povestit artista despre unul dintre puținele momente în care a avut ocazia să cânte în noua ei țară.
Narcisa vorbește și despre oamenii pe care îi admiră și declară deschis cui din showbizul românesc nu i-ar refuza avansurile: „Cristi Minculescu. Când îl aud cântând… el e the voice pentru mine, mă uit la el ca la un superstar. Era admirația mereu acolo. Bineînțeles, nu se întâmplă nimic, pentru că nici dânsul nu vine, iar eu sunt un om foarte loial”.