Narcisa Suciu are o căsnicie de 13 ani cu un finlandez pe nume Veikko Miettinen, pe care îl iubește și acum nespus.

„Soțul meu s-a ținut de cuvânt, mi-a oferit liniște aproape în fiecare zi. Firește, nu e totul lapte și miere, că nu există așa ceva. Este în continuare cred că cel mai deștept om pe care l-am întâlnit vreodată și asta e important pentru mine. Este un om pentru care onoarea e cea mai importantă valoare, mă cunoaște și mă acceptă așa cum sunt.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Mă încurajează să fac ce știu, ce îmi place și ce îmi aduce bucurie. Mă lasă să colecționez parfumuri, am peste 400 de sticle de parfumuri, nu știu care alt bărbat ar fi acceptat. E un bărbat care a știut să fie tată pentru Daria, într-o perioadă delicată, a învățat-o multe și a fost lângă ea cât eu am fost plecată. E un om care a făcut lucruri pe care eu nu o să le uit niciodată.” , a declarat Narcisa Suciu, potrivit Wowbiz.

Narcisa Suciu și-a dorit și încă ia în considerare retragerea la o mănăstire

Eu nu văd mănăstirea ca pe un loc în care te ascunzi. Rămâne în calculul meu pentru la un moment dat. Poate nu săptămâna asta sau anul ăsta. Am și fost la Mănăstirea Bârsana și am stat o vreme cu maicile de acolo.

M-a invitat maica stareță. Eu văd mănăstirea ca pe un loc în care îți permiți să te uiți un pic în tine, să înțelegi mai bine lumea în care trăiești, să te apropii mai mult de Dumnezeu.

Nu se poate călugări oricine, dar dacă te duci la poarta mănăstirii și mărturisești că vrei să rămâi acolo, te primesc. Trebuie să te primească. E casa lui Dumnezeu și toată lumea trebuie să aibă acces acolo. Nu știu să spun (n.r. – ce o atrage acolo)”,a spus Narcisa Suciu, la „40 de întrebări cu Denise Rifai”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News