Potrivit site-ului menționat anterior, care comercializează cărți în România, Narcisa Suciu pregătește o surpriză pentru cei care o îndrăgesc, un proiect editorial. „Această carte interactivă îți va oferi sprijinul de care ai nevoie atunci când îți dorești să petreci timp cu tine, privind înapoi cu nostalgie sau privind spre viitor cu încredere și bucurie.

Întrebările pe care Narcisa Suciu ți le adresează în acest volum te vor provoca să îți amintești, să visezi și să îți scrii povestea, pentru tine și pentru toți ai tăi. În timp, povestea ta va deveni comoara cea mai de preț a celor dragi. Urmărește-ne în continuare și nu rata întâlnirea cu un proiect editorial special, care te va ghida pas cu pas printre amintiri și speranțe”, se arată într-un mesaj transmis de Bookzone.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Narcisa Suciu, primele declarații despre noul ei proiect

Cântăreața a făcut și câteva dezvăluiri despre această carte interactivă, al cărei nume este încă necunoscut.

„Ia-ți timp, nu te grăbi! Răspunde sincer la fiecare întrebare, du-te în adâncul sufletului tău, acolo unde amintirile și-au făcut culcuș și ajută-le să prindă, din nou, viață.

Sunt sigură că viața ta merită povestită, așa că te invit să începem împreună călătoria printre amintiri”, a transmis artista în vârstă de 46 de ani.

Revine des în România

Chiar dacă e stabilită în Finlanda de 10 ani, artista vine des în țara natală. În luna mai a acestui an, Narcisa Suciu a dezvăluit motivul pentru care s-a întors în România pentru o perioadă.

„Nici nu-mi vine să cred că sunt aici! Am venit în România pentru că am simțit că-mi pierd mințile în Finlanda. Nu mai puteam de dor de cei de acasă. Mă sufocam! Am văzut-o și pe nepoțica mea, Alessia, care are 11 ani. Soțul meu a înțeles. Am stat puțin pe la Timișoara. Eu, pe pandemie, nu am fost nicăieri, am stat numai în casă. Fiica mea, Daria, mi-a zis: du-te în România și cântă, că vii cu altă energie de acolo, aici te plafonezi”, a declarat Narcisa Suciu în emisiunea „Teo Show” de la Kanal D.

 
 

Urmărește-ne pe Google News