Singurul care s-ar fi putut opune revenirii ei acasă, soțul, nu are nimic împotrivă, pentru că-i place țara noastră și s-ar vedea locuind aici. „Oricând există o posibilitate să revin în România. S-ar putea să zică bărbatul meu, mâine, să împachetez toate lucrurile. Dacă o să am un proiect care o să necesite prezența mea aici mai mult de o lună, două, el nu o să aibă nimic împotrivă, pentru că am vorbit deja despre asta. Am avut niște propuneri și l-am întrebat cum ar fi, dacă e o problemă și mi-a zis că în nici un caz. Deci, pot să o fac, mai ales că acum Daria s-a mutat de acasă, are 20 de ani, și nu mai am scop. E foarte posibil orice”, ne-a mărturisit Narcisa, completând că soțul ei este chiar încântat de țara noastră: „A fost în România. L-am dus la Sighișoara. A văzut o bună parte din România. Ultima dată l-am dus la Timișoara, chiar acum două luni. I-a plăcut foarte tare. Eu am o parte din familie la Timișoara și era musai să mergem. Nu mai văzuse Timișoara și i-a plăcut foarte tare. I-am arătat tot Maramureșul, adică l-am plimbat”. Chiar dacă ne-a mărturisit că după plecarea fiicei sale, Daria, de acasă, simte că nu mai are nici un rost în Finlanda, artista spune că nu s-ar muta în România decât dacă acest lucru i-ar ajuta cariera.
Narcisa Suciu vrea să se întoarcă în România
După o participare la un reality-show, cântăreața nu exclude ideea de a mai da curs unei asemenea invitații, însă nici nu caută musai să se afirme în televiziune. „Eu sunt un consumator de reality-show-uri, recunosc, dar nu m-am gândit niciodată cum ar trebui să fiu dacă sunt acolo și nici nu mi-am propus să fac un personaj, nu mi-am propus ca la finalul emisiunii să prind un job. Nu mi-am propus nimic. Am vrut să trăiesc experimentul social, pentru că «Ferma Vedetelor» a fost inventată ca un experiement social, foarte greu, de altfel, numai nordicii puteau să inventeze așa ceva. Adică, să ai o mână de oameni cu care te ajuți până într-un punct în care trebuie să le tai capul. E foarte greu”, a spus artista. Narcisa dă o foarte mare importanță lucrurilor pe care le poate învăța prin interacțiune socială, așa că ia în considerare orice proiect i s-ar propune. Așa a procedat și când a fost sunată pentru „Ferma Vedetelor”: „Am avut întrebări legate de distribuție. E foarte adevărat că te gândești de acasă că ai putea să rezonezi cu X sau Y și să nu fie cazul, cum, de altfel, mi s-a întâmplat, dar, una peste alta, și din asta înveți ceva, eu am învățat să tolerez lucruri pe care nu le-aș fi tolerat”.
VIDEO: Cosmin Nistor; FOTO: Dumitru Angelescu