Pe numele său Iolanda Cristea, cântăreața a îngropat de mult pseudonimul din anii când, alături de trupa Albatros, umplea săli de evenimente de două ori pe zi, ba chiar și stadioane. La vremea respectivă,începutul anilor 90, pe o piață muzicală haotică, dominată de piraterie, vocea lui Naste, acompaniată de formația Albatros, a vândut milioane de casete audio și a devenit sursă de inspirație pentru zeci de muzicanți.

Naste din Berceni, vedeta petrecerilor de după ’89, cântă și astăzi la restaurante. Fosta solistă Albatros a îngropat trecutul și se prezintă Iolanda Cristea

Gabi Trăistău Band cu Iolanda Cristea

Marginalizată, solista a acceptat declinul în care a intrat odată cu formația sa pe fondul unei concurențe puternice, valul de formații dance apărute la începutul anilor 2000, dar și dezvoltarea muzicii de petrecere, gen printre pionierii căruia s-a numărat.

Pe Iolanda Cristea (ce a împlinit 50 de ani) nu afectat-o prea mult decăderea, căci puțini o recunoșteau fizic și în vremurile sale de glorie. Deși muzica sa era nelipsită de la toate petrecerile românilor, chipul nu era văzut la televizor, internet ori postere, decât la spectacole ori pe grafica casetelor audio din anii 90.

Ajutat de amantă și de soție, un candidat la primărie a dat foc casei în care dormeau copiii
Recomandări
Ajutat de amantă și de soție, un candidat la primărie a dat foc casei în care dormeau copiii

Iolanda cântă de ceva ani cu un grup de muzicanți de nunți și petreceri din București condus de Gabi Trăistău (Gabi Trăistău Band), s-a reinventat și cântă tot muzică de petrecere dar diferită față de perioada când vocea sa se auzea în fiecare colț al României, de la tarabele din piață (”Ți-aduci aminte”, ”Adio, puișorul meu” ori ”București, București”)  mai ales în unitățile militare unde melodia ”S-a mărit armata” a făcut senzație.

albatrosIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce schimbat e! Să vezi și să nu crezi asemenea transformare!! Toți românii îl știu, dar cu noul său look e greu de recunoscut! Are 54 de ani acum, e într-o formă de zile mari, dar barba albă l-a transformat complet! FOTO
Unica.ro

Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
Viva.ro
Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
Singurele imagini cu băiatul cel mare al Nicoletei Luciu. Anul acesta face 17 ani și e un adolescent "cool", leit tatăl lui
Libertateapentrufemei.ro
Singurele imagini cu băiatul cel mare al Nicoletei Luciu. Anul acesta face 17 ani și e un adolescent "cool", leit tatăl lui
Palatul fantomă care iese la iveală printre ruinele unui fost mare combinat. Era înconjurat de junglă și dărâmături
Adevarul.ro
Palatul fantomă care iese la iveală printre ruinele unui fost mare combinat. Era înconjurat de junglă și dărâmături
De ce George Burcea nu va mai juca în sezonul 2 al celebrului serial Wednesday. Ce a anunțat actorul, care a interpretat personajul Lurch: „Am decis să…”
Elle.ro
De ce George Burcea nu va mai juca în sezonul 2 al celebrului serial Wednesday. Ce a anunțat actorul, care a interpretat personajul Lurch: „Am decis să…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Momentul în care șoferul autobuzului din Iași este desfigurat de un pasager violent. Agresorul ar fi fost sub influenţa alcoolului
Observatornews.ro
Momentul în care șoferul autobuzului din Iași este desfigurat de un pasager violent. Agresorul ar fi fost sub influenţa alcoolului
Horoscop 15 martie 2025. Gemenii începe o perioadă în care ar fi bine să aibă o mentalitate mai apropiată de gândirea unui gospodar
HOROSCOP
Horoscop 15 martie 2025. Gemenii începe o perioadă în care ar fi bine să aibă o mentalitate mai apropiată de gândirea unui gospodar

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI