Nea Mărin s-a pregătit pentru concediul cu familia sa din această vară, printr-o minivacanță complet neobișnuită, în Makrisnitsa, Grecia, unde a avut parte de tot felul de peripeții. Alături de el, în ediția din 21-22 august a emisunii ”Aventură cu 4 stele” vor fi Cristina Țopescu, Carmen Tănase și Adriana Trandafir.

La scurt timp după filmările din Grecia, Nea Mărin a mers într-o vacanță adevărată împreună cu familia sa, în Palma de Mallorca, unde se bucură de o binemeritată odihnă.

”Familia mea este cel mai valoros lucru pe care îl am. Nu-i nimic mai frumos ca această vacanță cu fetele mele și nepoții. Am așteptat mult perioada asta”, spune Nea Mărin aflat zilele acestea în Palma de Mallorca.

Pe Nea Mărin telespectatorii îl pot vedea în plină acțiune, zbir ca de obicei, în cadrul emisiunii ”Aventură cuu 4 stele”, luni și marți, 21 și 22 august, de la 20.30, numai pe Antena1.

”Aventură cu 4 stele” este  o emisiune realizată după formatul italian „Ricchi e poveri” (”The Rich And The Pauper”),  filmată în Grecia. În fiecare ediție, 4 vedete intră intră în competiție și în funcție de rezultat  vor fi departajate constant: două dintre ele vor locui într-o vilă sau hotel de lux, în vreme ce celelalte două vor fi găzduite de localnici cu condiții materiale limitate. Cei care câștigă fiecare probă se bucură de o vacanță luxoasă, dar asta doar pentru câteva ore, în intervalul dintre probe, iar cei care pierd experimentează viața și muncile cele mai diverse și solicitante ale localnicilor.


EXCLUSIV/ Monica Gabor se interesează de inseminarea in vitro. Se grăbește să aibă gemeni cu Mr. Pink


 
 

Urmărește-ne pe Google News