Cătălin Botezatu i-a făcut Andei Adam o surpriză afişându-se la unul din concertele acesteia de pe litoral. Designerul a urmărit concertul din culise şi a aşteptat-o după recital în spatele scenei pentru a o invita la o plimbare pe plajă, în toiul nopţii, informează site-ul adpm.ro.
Cătălin Botezatu şi Anda Adam sunt din ce în ce mai apropiaţi. Unii susţin că între ei ar fi strânsă prietenie, alţii că lucrurile ar fi scăpat de sub control şi că, de fapt, ar fi vorba de o relaţie amoroasă în adevăratul sens al cuvântului. Părerile sunt împărţite, însă, cert este că atunci când se întâlnesc, cei doi par să radieze de fericire şi lasă deoparte orice pentru a petrece măcar o oră împreună.
Auzind că Anda susţine un recital într-un club din Mamaia, designerul a intrat în backstage urmărind de acolo întreg concertul, fără ca artista să ştie acest lucru. La finalul recitalului, Anda a avut surpriza să îl întâlnească pe designer sprijinit de un perete zâmbind ştrengăreşte şi spunându-i: „Eşti superbă, ştiai asta?”.
Cei doi s-au îmbrăţişat şi au părăsit locaţia plimbându-se ulterior pe plajă în toiul nopţii ca doi îndrăgostiţi. Anda şi Cătălin nu au recunoscut oficial că ar avea o idilă, însă au lăsat să se înţeleagă că nu sunt indiferenţi unul faţă de celălalt.
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Plecare neașteptată de la Kanal D. Bursucu renunță la colaborarea cu celebrul post tv: ”Trăia o adevărată dramă”
FANATIK.RO
Plecare neașteptată de la Kanal D. Bursucu renunță la colaborarea cu celebrul post tv: ”Trăia o adevărată dramă”
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Elle.ro
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Facturile la curent se scumpesc. Cât va plăti în plus un român la un consum de 200KW pe lună
Observatornews.ro
Facturile la curent se scumpesc. Cât va plăti în plus un român la un consum de 200KW pe lună
Horoscop 2 ianuarie 2025. Berbecii au șansa de a primi sfaturi de valoare și sugestii care provin din experiența unor apropiați, rude sau prieteni
HOROSCOP
Horoscop 2 ianuarie 2025. Berbecii au șansa de a primi sfaturi de valoare și sugestii care provin din experiența unor apropiați, rude sau prieteni

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI