Astronautul Neil Armstrong va avea parte de o ceremonie pe mare, și își va dormi somnul de veci pe fundul oceanului. Rudele nu au oferit date suplimentare legate de ceremonia funerară.
Decizia familiei a fost luată ținând cont de activitatea lui Armstrong care, înainte de a deveni primul om care a ajuns pe Lună, Armostrong a fost pilot al Marinei americane. El s-a înscris în 1962 în programul special american, iar veteranii din Marină au parte de astfel de ceremonii, pe mare.
De asemenea, o ceremonie publică pentru cosmonaut va avea loc la Catedrala Națională din Washington, joi, iar o alta la care va participa doar familia se va ține în Ohio.
Neil Armstrong, primul om care a ajuns pe Lună, a murit pe 25 august, la vârsta de 82 de ani.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News