Libertatea: Cum aţi început să cântaţi?
Nelu Ploieşteanu: La mine în familie toţui au fost lăutari. Tatăl meu era acordeonist, un unchi se ştia cu ţambalul, altul cânta la vioară. Formau, pe atunci, banda de lăutari a lui Iancu Ciupitu. Aşa că, normal, am început şi eu să cânt încă de la 6-7 ani. Dar primii bani i-am făcut din muzică pe la 17 ani când a murit tata. Nu o să uit niciodată, am luat bani cât să-mi ajungă să îmi cumpăr un costum complet, pentru că la înmormântare am mers rupt în coate.
Pentru cine aţi cântat?
Eu cânt pentru oricine, fie el preşedinte, fie ţăran. Am cântat pentru Iliescu, pentru Băsescu… Doar pentru Constantinescu n-am cântat, nu-i plăcea muzica…
Băsescu v-a apreciat?
Nu o să uit că, odată, eram la Snagov, cântam pentru Băsescu, chef mare… Atunci m-am împreietenit şi cu Videanu, iar totul a pornit de la o glumă. Videanu joacă (dansează n.r.) senzaţional, parcă e pe sârmă, se vede că e din Teleorman. Nu l-am recunoscut atunci şi i-am spus lui Vasile Blaga care era lângă mine: ”Uitaţi, aşa joacă un ţăran neaoş”. Blaga a râs de s-a prăpădit şi i-a zis lui Videanu ce am spus de el, iar acesta, fără jenă, a replicat: ”Păi Nea Nelu are dreptate, nu mi-e ruşine de-asta”.
Dar înainte de ’89 cum era viaţa pentru un artist?
Era bună, nu pot să zic! Am cântat pentru Nicu Ceauşescu, pentru taica-su… Nicu era un băiat tare civilizat, îi plăcea să petreacă cu noi. Eu îi cântam, el îmi dădea să beau whiskey de-ăla bun, american şi râdea toată noaptea. Îi plăcea foarte mult să îi când ”Căpitane de judeţ”.
Aţi avut şansa că cunoaşteţi mari artişi, să cântaţi cu ei…
Da, am fost un privilegiat. Ştefan Iordache, Gheorghe Dinică…. Erau mari de tot. Dinică avea o voce cum nu s-a mai văzut. De Ştefan eram mai apropiat, Gheorghe era mai distant, dar ei au fost prietenii mei cu adevărat. Şi, trebuie să recunosc, ei au fost rampa mea de lansare. Îmi amintesc că, pe vremea când pozam pentru unul dintre albumele pe care le-au scos cu mine şi eram în mijloc, cineva mi-a spus aşa: ”Şi dacă pozai între preşedinte şi prim-ministru nu ai putut fi atât de mândru”. Şi aşa era… Preşedinţii şi premierii vin şi pleacă, dar Ştefan Iordache şi Gheorghe Dinică rămân înscrişi în memoria neamului nostrum cu majuscule…. Iar eu eram între ei… Ce poate să fie o mai mare mândrie pentru mine decât asta?
Ce înseamnă acum muzica pentru dumneavoastră?
Muzica este totul pentru mine. Mi-a ţinut de cald, de foame, de sete…mi-a oferit bucurii cum nu vă imaginaţi Fără muzică eu nu pot să trăiesc.
Care e melodia dumneavoastră favorită?
Am patru fete… deci, melodia de sufle este ”Are tata patru fete/Frumoase ca florile”… E adaptare după piese ”Are tata două fete”, melodia care a dat titlul albumului pe care îl lansez pe 5 ianuarie cu Libertatea.
Cum aţi cunoscut-o pe soţia dumneavoastră?
Era demult de tot! Am văzut-o în tren şi m-am îndrăgostit de ea. Eu veneam de la o cântare, de la Slobozia. I-am cântat puţin, am mai umblat cu ea două luni şi ne-am căsătorit. Am rămas împreună şi suntem şi acum împreună, avem 39 de ani de căsnicie. Ea m-a înţeles cu toate calităţile şi defectele mele. Şi, când avea 18 ani, am avut primul copil, iar până la 25 aveam déjà cinci plozi.
Ştiu că sunteţi bunic…
Da, şi sunt nişte bandiţi. Sunt înnebunit după ei şi fac ce vor cu mine. I-am răsfăţat cât am putut, iar ei profită, dar tot sunt mândru de ei şi sunt mai fericit ca niciodată.
Nou album realizat de Nelu Ploieşteanu şi trupa Etnic va fi pus în vânzare pe 5 ianuarie, împreună cu ziarul Libertatea, la preţul special de 7,99 de lei →