Punctul de pornire al unui scenariu ameţitor demn de o farsă savuroasă va fi implicarea, evident fictivă, a celebrului Nelu Ploieşteanu într-o afacere cu trafic de copii. Pentru că o astfel de infracţiune nu putea rămâne nepedepsită, „Plasa de stele” va antrena resurse importante pentru a-l prinde în flagrant. Cea mai scumpă farsă e emisiunii va presupune elicoptere speciale, urmăriri spectaculoase, trupe antitero, coborâri pe sfori şi multe alte surprize pe care telespectatorii le vor descoperi marţea aceasta.
Pentru a putea duce la bun sfârşit acest plan, echipa a mers la Braşov unde a găsit un elicopter destinat efectuării operaţiunilor antitero. Din elicopter, vor coborî pe acoperişul unei clădiri trupe pregătite special pentru a-l prinde pe infractorul Nelu Ploieşteanu. Nu este prima dată când „Plasa de stele” părăseşte Bucureştiul în căutarea senzaţionalului. Cu siguranţă, telespectatorii îşi amintesc de farsa explozivă a lui Cătălin Moroşanu de pe Transfăgărăşan, cea de la Bâlea în care Ana Maria Prodan a rămas suspendată la peste 70 de metri deasupra prăpastiei sau farsa Simonei Gherghe din inima Parisului. Niciuna dintre aceste farse extraordinare nu a presupus însă o aşa o amplă desfăsurare de forţe precum fasa de la Braşov.
Deşi iniţial filmarea a fost plănuită pe timp de noapte, ca într-o urmărire demnă de filmele cu mafioţi, pentru a surprinde toate reacţiile incredibile ale interpretului s-a decis în final ca farsa să aibă loc ziua. Astfel, telespectatorii vor putea descoperi cu lux de amănunte cum a reacţionat celebrul Nelu Ploieşteanu în faţa acuzaţiilor şi ce a făcut pentru a se proteja de un inevitabil arest.
Cu două emisiuni la Antena 1 şi alte două la o televiziune din Chişinău, Dan Negru se menţine cel mai longeviv prezentator de divertisment din România, aflat mereu pe primele locuri în preferinţele telespectatorilor. De altfel, de la începutul lui 2011 şi până la bine meritata vacanţă din vară, emisiunile sale de la Antena 1: „Plasa de stele”, „Câştigi în 60 de secunde” şi „Te pui cu blondele?”, s-au menţinut mereu în top 10 emisiuni de divertisment.