Nelu Ploieşteanu, în vârstă de 64 de ani, a fost implicatm, în urmă cu câteva luni, într-un scandal imes cu soţia sa, Elena, în vârstă de 58 de ani, după ce aceasta a descoperit că partenerul ei de viaţă avea o amantă.
Artistul a fost invitat la emisiunea „Răi da buni”, de la Antena Stars, unde a explicat care mai este relaţia cu soţia sa.
„Am grijă de băiatul meu, de copiii mei, mi-i ajut pe toţi. Din punct de vedere al împăcării, mai vedem. Nu mă despart oficial. Este problema mea. Ea a greşit pe undeva, iar eu nu mai pot să iert… E răutate, că orgoliu nu mai există, dragoste nu mai există. Am 40 de ani de căsnicie, nu mă despart. A dat nişte declaraţii pe TV, nişte aberaţii. Fata asta cu care am fost, Ana Maria, nu mai există”, a explicat nelu Ploieşteanu.
„Stau în casa din Bucureşti, dar când se întoarce soţia mea de la munte mă duc la fata mea, pentru că vreau să mă duc. Nu mă despart de ea (n.r. soţia sa, Elena), nu divorţez, nu-mi trebuie nimic. Oamenii divorţează ca să împartă avere. Eu nu am avere, aşa că să fie sănătoasă, să stăpânească ce am făcut eu până acum”, a încheiat celebrul lăutar.