Moştenitorii sunt nemulţumiţi de oferta pe care au primit-o din partea Mirelei Adăscăliţei. “Ea vrea să o lăsăm să rămână cu toată casa şi să ne despăgubească pentru partea care ni se cuvine dându-ne sume derizorii. Vrea să scape de noi cu 30.000 de euro, câte 10.000 de euro pentru fiecare moştenitor. Nu suntem de acord, pentru că nu vrem să vindem casa şi oricum imobilul valorează mult mai mult decât spune ea. Aşa, dacă ar fi să procedăm ca ea, am aduce şi noi un expert şi am evalua imobilul la un milion de euro, să zicem. Să vedem dacă ne-ar da şi atunci jumătate din valoare. Una peste alta, nu-i lăsăm partea noastră din casă, pe care oricum vrem s-o transformăm în muzeu”, ne-a spus Antoaneta Creţu, nepoata lui Johnny Răducanu.
Partajul se va judeca abia anul viitor
Primul termen al procesului de partaj a fost stabilit pentru aprilie anul viitor. În cererea înregistrată luni la Judecătoria sectorului 2 din Capitală, Mirela Adăscăliţei se arată dispusă să le plătească nepoţilor fostului său partener de viaţă o sumă de bani pentru ca aceştia să renunţe la moştenirea ce li se cuvine după decesul unchiului lor.
Avocatul profesoarei, Codrin Cârdu, a declarat pentru Libertatea că Mirela Adăscăliţei a deschis proces din cauza sumelor mult prea mari pe care moştenitorii le-au cerut ca să renunţe la cota indiviză ce li se cuvine conform certificatului de moştenitor pe care l-au obţinut.